Finala ediției 2021 a turneului de Mare Șlem de la Flushing Meadow va avea loc sâmbătă, de la ora 23:00 (ora României), între britanica cu origini românești Emma Răducanu (18 ani, 150 WTA) și canadianca Leylah Fernández (19 ani/73 WTA).

Astfel, Emma Răducanu – Leylah Fernandez va fi prima finală din Era Open care pune față în față două jucătoare care n-au fost printre capii de serie la începutul turneului. De remarcat este faptul că Răducanu, jucătoare venită din calificări, nu a cedat niciun set până acum în cadrul competiției de la New York.

Triumful tinerei jucătoare britanice a fost salutat, pe Twitter, și de premierul Boris Johnson: „Felicitări Emma Raducanu pentru o victorie strălucită la US Open. Întreaga țară te va încuraja în finală”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Însă, gestul lui Boris Johnson nu a fost pe gustul unor compatrioți ai săi, fiind aspru criticat.

„Este pe jumătate româncă, pe jumătate chinezoaică, iar părinții ei s-au mutat în Marea Britanie pentru a munci când avea doi ani. Dacă ați fi ‘preluat controlul’ pentru a-i opri pe străini să ne ‘fure locurile de muncă’ acum 16 ani, ea nu ar fi britanică și ai avea nevoie de un alt vector de imagine, clovn nerușinat”, spune Brian Reade, editorialist la Daily Mirror.