90 de şoferi au făcut spectacol pe drumurile din comuna Bulzeşti, județul Dolj! Cu motoarele turate la maximum, ei au încercat să-şi arate îndemânarea la volanul mașinilor de zeci de mii de euro, în prima etapă a Campionatului de Slalom Auto.

Sergiu este inginer în domeniul producţiei de maşini. De la 18 ani participă la competiţii auto. A cheltuit peste 20 de mii de euro ca să-şi transforme maşina într-una pentru raliu. Și a participat ca să-şi apere titlul de campion câştigat anul trecut.

Adrenalina. Să-mi descarc adrenalina, că prin oraş nu poţi. Chiar dacă, poate un pic o calci, dar nu te poţi risca”, a spus Sergiu Boncalo.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Timp de câteva ore, maşinile au gonit printre obstacolele de pe drumul din Bulzeşti. Miza cea mare a fost socializarea, după un an de restricţii, a spus Cătălin Ţiulete, unul dintre concurenţi.

Pandemia ne-a ţinut,cumva, departe şi de prieteni. Suntem un cerc de prieteni care reuşim să mergem împreună să povestim, să shareuim tot felul de informaţii legate de tehnica maşinilor”, a spus Cătălin Țiulete, concurent.

Competiţia ar fi trebuia să se desfăşoare fără spectatori. Dar peste o sută de persoane şi-au găsit loc prin pădurea de pe marginea drumului şi au profitat de o ieşire în aer liber. Mai ales că unii au străbătut jumătate de ţară pentru acest moment.

„Eu sunt de la Cluj. Am venit pentru eveniment. Foarte frumos o ieşit, până acuma.(…) Mie mi se pare chiar foarte ok că ne-au lăsat, cu spectatori, să putem discuta între noi, să mai schimbăm două-trei vorbe.”, a povestit Alex, spectator.