• Sportiva e pe primul loc în calificările feminine la concursul general de la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică din 2023.
  • După runda de calificare, sportiva în vârstă de 26 de ani se află pe primul loc la trei aparate – sol, sărituri și bârnă.
  • Biles a înregistrat un scor general de 58,865 și a obținut primul loc la finalul sesiunii de calificare.

Simone Biles și-a anunțat duminică revenirea pe scena mondială. Sportiva e pe primul loc în calificările feminine la concursul general de la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică din 2023 și a devenit prima femeie care a reușit să execute săritura cu dublă piruetă Yurchenko la o competiție internațională.

Performanța face ca mișcarea să fie numită acum Biles II în onoarea celei care a fost de 19 ori campioană mondială, devenind astfel al cincilea element care îi poartă numele, scrie CNN.

Biles a înregistrat un scor general de 58,865 și a obținut primul loc la finalul sesiunii de calificare. Asta a adus-o în toate cele patru finale individuale și în finala generală de săptămâna asta.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

După runda de calificare, sportiva în vârstă de 26 de ani se află pe primul loc la trei aparate – sol, sărituri și bârnă – și pe locul al doilea la paralele, după coechipiera Shilese Jones.

Citește și: