Casa lui Paolo Rossi, campion mondial cu Italia, a fost spartă în timpul înmormântării acestuia

inmormantare-rossi

inmormantare-rossi

Casa fotbalistului Paolo Rossi a fost spartă în timpul înmormântării acestuia. Hoții au căutat bani, bijuterii și trofee și au plecat cu câteva sute de euro și un ceas.

În timpul înmormântării lui Paolo Rossi, când întreaga Italia își lua rămas bun de la campionul mondial, erou al Cupei Mondiale din Spania, mai mulți infractori au intrat în vila familiei situată în Poggio Cennina, un deal cu vedere la Val d’Ambra, forțând o fereastră și a început să caute prada.

Voiau aur și bani și mai presus de toate trofeele lui Rossi, scrie Corriere della Sera.

Au scotocit peste tot, provocând chiar pagube. Nu au cruțat nici dormitorul fiicelor lui Pablito: Maria Vittoria are 11 ani, Sofia Elena 8. Și în cele din urmă au fugit cu câteva sute de euro și un ceas de aur, dispărând prin Arezzo.

Un colaborator al familiei a găsit fereastra forțată și larg deschisă și a sunat imediat la carabinierii din Arezzo.

Exit mobile version