- Principalul rol al lui Kylian Mbappe în calitate de căpitan al Franței va fi acela de a uni generațiile vechi și noi de jucători, a declarat, joi, atacantul echipei Paris St Germain.
- Mbappe a fost numit marți căpitanul Franței în locul lui Hugo Lloris, după ce portarul în vârstă de 36 de ani și-a anunțat retragerea din activitatea internațională în ianuarie.
- Mbappe, în vârstă de 24 de ani, a primit o sarcină specifică din partea selecționerului Didier Deschamps.
Noul căpitan al naționalei Franței, Kylian Mbappe, a declarat că nu se va schimba după ce a primit banderola de la selecționerul Didier Deschamps pentru preliminariile Euro 2024, el promițând că va fi ,,un căpitan diferit” față de predecesorul său, Hugo Lloris, scrie France 24.
,,Nu am o mare experiență în a fi căpitan și avem jucători importanți în echipă. Nu vreau să decid sau să impun ceva nimănui” , a declarat, joi, jucătorul de 24 de ani, în preajma meciului Franței cu Olanda.
,,Suntem un grup unit și am arătat că atunci când tragem toți împreună putem face lucruri mari. Ar fi o greșeală pentru mine să zdruncin toate astea” .
El a adăugat: ,,Nu am de gând să mă schimb. Oamenii ascultă ceea ce am de spus în vestiar. Trebuie doar să-mi folosesc cuvintele în modul potrivit” .
Superstarul de la Paris Saint-Germain a preluat banderola după ce portarul Lloris, căpitan timp de mai bine de un deceniu, s-a retras din activitate în urma calificării Franței în finala Cupei Mondiale de la Doha, la sfârșitul anului trecut.
Deschamps l-a ales pe Mbappe în detrimentul lui Antoine Griezmann, în ciuda faptului că jucătorul lui Atletico Madrid, care a fost selecționat de 117 ori, este mai în vârstă, la 32 de ani.
Griezmann va fi în schimb secundul lui Mbappe.
Dezamăgirea lui Griezmann este ,,de înțeles”
,,Am vorbit cu Antoine pentru că a fost dezamăgit și, sincer, este de înțeles” , a declarat Mbappe.
,,I-am spus că și eu aș fi putut reacționa în același mod. Ceea ce i-am spus a fost că, atâta timp cât eu sunt căpitan și el este vicecăpitan, nu voi fi superior lui. El are o experiență pe care eu nu o am. Este apreciat de întreaga echipă, așa că ar fi păcat să nu beneficiem de experiența lui, dar și de pofta lui de viață” .
,,Ceva de care să ne bucurăm”
Mbappe a evitat să vorbeasă cu presa la Cupa Mondială, pe care a încheiat-o ca cel mai bun marcator, cu opt goluri, după ce a marcat un hat-trick uluitor în finală.
Acum va fi obligat să vorbească înainte de fiecare meci, dar a insistat că nu va fi o problemă.
,,Lăsând la o parte toată responsabilitatea, este ceva de care trebuie să ne bucurăm. Am fost foarte mulțumit când am aflat” , a declarat Mbappe.
Primul meci al lui Mbappe în calitate de căpitan va fi vineri, când Franța va înfrunta Olanda pe Stade de France, în primul meci de calificare la Euro 2024. Luni joacă în deplasare cu Irlanda.