Schioarea Ania Caill va participa la Campionatele Mondiale de la Cortina d’Ampezzo în urma intervenţiei ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. Iniţial, cea mai bună sportivă a României fusese eliminată din delegaţie de Federaţia Română de Schi şi Biatlon.

Ania Caill este cea mai bună schioare a României fiind în primele 100 de sportive din lume la proba de coborâre. În ciuda rezultatelor, ea nu a fost trecută de Federaţia Română de Schi şi Biatlon pe lista participanţilor la Campionatul Mondial de Schi 2021.

Echipa sportivei a cerut explicaţii considerând că se face o mare nedreptate. În discuţii a intervenit şi ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, care a reuşit să-i convingă pe cei de la federaţie să se răzgândească.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În urma întâlnirii de ieri, de la sediul MTS, şi a discuţiilor purtate între toţi factorii implicaţi, Ministerul Tineretului şi Sportului a acţionat ca un mediator şi a repurtat un mare succes în demersul de a restabili atmosfera sportivă şi principiile corecte de acţiune. Federaţia Română de Schi Biatlon a decis ca Ania Caill să fie inclusă în lotul care va reprezenta România la Alpin FIS Campionatul Mondial de Schi 2021”, a anunţat ministrul Novak pe Facebook.

Campionatul Mondial de Schi se va desfăşura la Cortina D’Ampezzo, între 8 şi 21 februarie.