A început ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020. Câte medalii a câștigat România

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2020 a început la Tokyo. România a obținut patru medalii la olimpiadă.

Prima medalie a fost cea de argint obținută la scrimă de Ana-Maria Popescu.

La canotaj România a obținut medalia de aur, la dublu vâsle feminin, cu Nicoleta Ancuţa Bodnar și Simona Geanina Radiş.

Două medalii de argint au fost obținute la dublu rame masculin, cu Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, precum și la patru rame fără cârmaci masculin, cu Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari.

Totuși, organizatorii par să fi împiedicat Jocurile să se transforme într-un eveniment de supra-răspândire a COVID-19, o realizare remarcabilă, dat fiind faptul că aproximativ 50.000 de oameni s-au reunit, în pandemie.

„Putem spune acum cu încredere că am trăit o ediție de succes a Jocurilor Olimpice, foarte reușită, având în vedere toate incertitudinile pe care le-am avut în ultimii doi ani”, a declarat președintelui Comitetului Olimpic Internațional Thomas Bach cu câteva ore înainte de ceremonia de închidere.

China și Statele Unite sunt la egalitate, cu 38 de medalii de aurr câștigate, urmate de Japonia cu 27 de medalii.

Japonia urmează să predea ștafeta olimpică următorului oraș gazdă, Paris, în cadrul unei ceremonii care începe la ora locală 20:00 (11:00 GMT).

După un an de întârziere și adesea pe fundalul unor săli aproape goale, Jocurile în sine au oferit o mare dramă.

Punctul culminant a fost a culminat cu refuzul alergătoarei din Belarus Krystsina Tsimanouskaya care, într-un moment care amintește mai mult de perioada Războiului Rece, a refuzat să urce în avionul ce urma să zboare spre casă, după ce a fost dusă la aeroport împotriva dorinței sale. Ea are statut de refugiat în Polonia.

Simone Biles, superstarul gimnasticii americane a șocat lumea când anunțat că nu participă la cinci dintre cele șase evenimente, inclusiv finala pe echipe, invocând sănătatea ei mentală și fizică.Tânăra de 24 de ani a vorbit cu sinceritate despre lupta pentru a face față așteptărilor și a făcut lumea conștientă de „twisties”, un tip de blocaj mental care affectază gimnastele.

În atletism, Italia a oferit un alt tip de șoc cu victoriile lor, printre care aurul obținut la proba de ștafetă masculină.

În înot, Statele Unite au încheiat în top, cu 30 de medalii în total. Urmează australienii, care au obținut nouă medalii de aur și 21 de medalii în total, opt dintre titluri fiind câștigate de uimitoarea echipă feminină.

Odată cu încheierea Jocurilor, Japonia va începe să calculeze costurile. Factura pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice este de așteptat să fie de 15 miliarde de dolari, cu 22% mai mare decât era înainte de amânarea din 2020 și de două ori mai mult decât estimarea prezentată de Tokyo în oferta sa de gazdă.

Factura, care va trebui plătită integral după încheierea Jocurilor, va fi cel mai probabil decontată de guvernul orașului Tokyo și guvernul central.

Exit mobile version