Chelsea este prima finalistă de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Echipa o așteaptă în marea finală pe învingătoarea dintre PSG și Real Madrid

- Eroul londonezilor a fost chiar un fost jucător al lui „Flu”, internaționalul brazilian Joao Pedro.
- El a înscris ambele goluri pentru învingători la primul său meci în tricoul lui Chelsea.
- Atacantul a avut nevoie de numai 18 minute pentru a deschide scorul, cu un șut violent direct în vinclu.
Chelsea a trecut de Fluminense, scor 2-0, și este prima finalistă de la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA. Formația din Premier League o așteaptă în marea finală de pe 13 iulie pe învingătoarea dintre PSG și Real Madrid.
Eroul londonezilor a fost chiar un fost jucător al lui „Flu”, internaționalul brazilian Joao Pedro, care a înscris ambele goluri pentru învingători la primul său meci în tricoul lui Chelsea.
Atacantul de 23 de ani, format de Fluminense, rodat în Premier League la Brighton și achiziționat în această vară pentru 70 milioane de euro de clubul de pe Stamford Bridge, a avut nevoie de numai 18 minute pentru a deschide scorul, cu un șut violent direct în vinclu.
În minutul 36, centralul Letexier a dictat penalty pentru brazilieni după un henț comis de Chalobah în careu, dar a anulat decizia după consultarea VAR. Chelsea a dominat și repriza secundă, iar Joao Pedro a izbutit dubla cu o nouă reușită de senzație, după o acțiune individuală.
Englezii vor disputa pe aceeași arenă din New York finala turneului cu învingătoarea dintre Real Madrid și Paris. St. Germain.