alephnews Vezi versiunea web

Cristi Chivu devine noul antrenor al echipei Inter Milano. Sportivul semnează un contract valabil pe doi ani

Lupea Briana · 5 iun. 2025, 20:32

Cristi Chivu devine noul antrenor al echipei Inter Milano. Sportivul semnează un contract valabil pe doi ani

Cristian Chivu va fi noul antrenor al echipei Inter Milano, după ce a ajuns la un acord cu clubul italian. Mâine, 6 iunie 2025, va semna un contract valabil pe doi ani, care îl va lega de vicecampioana Europei până în 2027.

Chivu, în vârstă de 44 de ani, îl va înlocui pe Simone Inzaghi, care a plecat la Al Hilal după un sezon în care Inter a ratat toate obiectivele majore. Românul vine după ce a salvat Parma de la retrogradare, având o experiență limitată la seniori, dar cu un trecut solid la Inter, unde a jucat 13 ani și a antrenat formațiile de juniori ale clubului.

Salariul lui Chivu la Inter va fi de aproximativ două milioane de euro pe sezon, dublu față de cât câștiga la Parma, dar sub cel al lui Inzaghi. Negocierile au fost rapide, iar Parma și-a dat acordul pentru ca Chivu să poată negocia cu Inter, facilitând astfel transferul său la o echipă de top din Europa.

Această numire marchează revenirea unui antrenor român pe banca tehnică a unei echipe importante din Serie A, după Mircea Lucescu, care a antrenat Inter în perioada 1998-1999. Inter îl va avea astfel pe Chivu la conducerea tehnică începând cu debutul echipei în Campionatul Mondial al Cluburilor, programat pentru mijlocul lunii iunie.