• Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a declarat că ros-albaștrii trebuie declarați campioni în Liga 4
  • Declarațiile lui Talpan nu i-au pe cei de la Asociația Municipală de Fotbal București, care au trimis o notificare pe adresa clubului
  • CSA Steaua riscă să fie exclusă din campionat în acest sezon, posibil și la ediția viitoare

Florin Talpan a propus ca sezonul actual din Liga 4 să stabilească promovata înainte de termen, din cauza pandemiei de coronavirus, decizie ce ar fi avantajat direct pe CSA Steaua, care e lider. Totodată, juristul CSA a acuzat AMFB că refuză înghețarea sezonului din cauza unor „interese ascunse”.

Cei de la AMFB, prin vocea președintelui Marian Luminare, s-au declarat revoltați de spusele lui Talpan și au trimis o notificare prin care îi anunță pe steliști că pot fi excluși din campionat.

„Din raspunsul dvs. la adresa cu nr. 3029/20.05.2020 intelegem ca declaratiile domnului Talpan cu privire la ‘interesele ascunse’ ale AMFB in a nu ingheta sezonul 2019-2020 au fost facute in nume personal si nu in numele CSA Steaua.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Va aducem la cunostinta ca, potrivit art. 9 alin. 1.1 din Regulamentul Disciplinar, cluburile sunt responsabile pentru conduita jucatorilor, oficialilor, membrilor, suporterilor lor si a oricaror alte persoane care le reprezinta sau a caror apartenenta la acestea este de notorietate, iar potrivit art. 52 alin. 7 Regulament Disciplinar, cluburile ai caror jucatori, antrenori, sau oficiali afecteaza, in orice fel, imaginea unei competitii prin savarsirea unor fapte de natura sa duca la discreditarea acesteia, se sanctioneaza cu excluderea din competitiile in curs/sau viitoare de la una la doua editii competitionale”, se arată în comunicatul AMFB.

AMFB a decis ca sezonul din Liga 4 să se încheie cu un play-off între primele șase echipe, după care primele patru clasate să meargă într-un alt play-off. Câștigătoarea acestuia din urmă va merge la un baraj organizat de FRF, care va stabili echipa promovată în Liga 3.