• Deși ceremonia de deschidere a JO are loc vineri, de astăzi încep anumite competiții la Paris.
  • Astăzi se dispută două meciuri din competiția de fotbal și două din competiția de rugby în 7.
  • Competițiile de echipă sunt programate astfel deoarece este necesar timp de recuperare între meciuri.

Paradoxul Jocurilor Olimpice are un nou episod. La ce mă refer? Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice are loc vineri. Însă există deja câteva competiții care încep de astăzi.

De ce încep anumite competiții mai devreme și care sunt acestea?

Deși toți ochii vor fi vineri pe ceremonia de deschidere care are loc pe Sena, data de 24 iulie este notată în calendar de iubitorii sportului. Asta pentru că se dă drumul la două competiții: fotbal și rugby în 7.

În câteva ore are loc partida dintre Argentina și Maroc din faza grupelor în competiția de fotbal, iar diseară intră pe teren la Marseille naționala olimpică a Franței, condusă de pe bancă de legendarul Thierry Henry. În total sunt 8 meciuri azi din competiția Under 23. Iar la rugby în 7 avem meciurile Franța – Statele Unite și Franța – Uruguay.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Și acum ajungem și la de ce? Este necesară programarea acestor competiții mai rapid din două motive: timpul de recuperare necesar între meciuri pentru jucători, dar și pentru organizatori care trebuie să transforme celebra arenă Stade de France pentru probele de atletism. De mâine avem și mai multe competiții care pornesc la drum. Este vorba despre handball și fotbal feminin, dar și tir cu arcul. Astfel, organizatorii pot să gestioneze eficient arenele unde au loc competițiile și să le pregătească atunci când se trece de la un sport la altul.

Citește și