• Diego Maradona a împlinit 60 de ani pe 30 octombrie
  • Maradona este antrenorul echipei Gimnasia la Plata
  • Maradona este campion mondial cu Argentina în 1986

La doar câteva zile după împlinirea vârstei de 60 de ani, Diego Maradona a fost internat luni seara într-un spital din La Plata, din cauza stării sale proaste de sănătate.

Fostul jucător de fotbal și campion mondial în 1986 a împlinit a 60 de ani vineri, 30 octombrie. El a apărut în public o scurtă perioadă de timp, vizibil slăbit, cu dificultăți de mers și vorbire.

Maradona luptă împotriva dependenței de cocaină și alcool de mulți ani, suferă de depresie și insomnie, motiv pentru care ia și antidepresive. Pentru a face față situației, începuse recent un program de fitness și slăbise deja semnificativ.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Diego Maradona este din septembrie 2019 antrenorul echipei Gimnasia y Esgrima din prima ligă argentiniană. În ultimele șapte luni și jumătate, a trebuit însă să păstreze distanța față de echipă, deoarece aparține grupului de risc. A fost pe stadion pentru deschiderea sezonului, dar apoi a urmărit jocul echipei sale acasă, în fața televizorului.