• Diego Maradona a murit în urma unui stop cardiac, relatează presa argentiniană
  • Fostul mare fotbalist avea 60 de ani
  • El suferise o operație pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, în urmă cu 10 zile

Diego Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, relatează Marca, care citează presa locală.

Potrivit sursei citate, fostul mare fotbalist a decedat la locuința sa din cartierul San Andrés, în orașul Tigre.

AFP, care inițial a transmis că Maradona se afla în stare critică, a confirmat, de asemenea, decesul.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Maradona avea 60 de ani și a fost externat de zece zile din spital, după o operație delicată de îndepărtare a unui cheag de sânge.

Diego Maradona și-a început cariera în 1976, la Argentinos Juniors, unde a jucat 167 de meciuri, marcând 116 goluri. În 1981, el a ajuns la Boca Juniors, pentru ca în sezonul următor să facă pasul în Europa, la Barcelona.

Argentinianul a mai trecut pe la Napoli, Sevilla, Newell’s Old Boys și din nou la Boca Juniors, unde și-a încheiat cariera, în 1997.

Pentru naționala Argentinei, el a jucat 91 de meciuri, reușind 34 de goluri, inclusiv celebrul gol intitulat „Mâna lui Dumnezeu”, la CM 1986, din Mexic, înscris în poarta Angliei.

Argentina a decretat 3 zile de doliu național.

Ce spun apropiații fostului fotbalist

Ciprian Bolan, corespondent Aleph News: „Cred că dintre toate mesajele, cel al lui Pele este cel mai emoționant. “Cu siguranță, într-o zi, vom bate mingea în ceruri”. Cei doi jucători au făcut parte din generații diferite, dar sunt două nume care apar în orice discuție despre cei mai buni jucători din toate timpurile. Au împărțit titlul de cel mai bun jucător al secolului XX și aveau o relație specială. Argentinienii îl regretă enorm pe cel care i-a făcut campioni mondiali în 1986 și le-a oferit, în drumul spre trofeu, celebrul gol cunoscut ca „Mâna lui Dumnezeu”. Președintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu național. Finala Copei Libertadores dintre Boca Juniors și Internacional a fost amânată în semn de respect pentru clubul la care a debutat în fotbalul mare.”

Cum să ne aducem aminte de marele Diego Maradona

Ciprian Bolan, corespondent Aleph News: „Pe de o parte a fost Maradona, jucătorul, care s-a ridicat din sărăcie și a condus Argentina către două finale de campionat mondial. A făcut-o campionă pe Napoli pentru prima dată în istoria clubului. S-a simțit atât de bine în Italia, încât a devenit a doua casă pentru el. Poate prea bine, ar spune unii. Și aici vine a doua parte a carierei lui Maradona, în care faima a ajuns să îi acapareze viața. S-a împrietenit cu șefii mafiei Camorra, nu rata nicio petrecere cu lumea bună din Napoli. A ajuns să se simtă sufocat de toată atenția pe care o primea ca jucător, așa că s-a refugiat în dependența de droguri și alcool, cu care s-a luptat până în ultimele clipe. Unii ar spune că a plătit pentru păcatele sale. Eu spun că Diego, așa cum îi știau familia și prietenii, a fost un om cu un vis măreț, care a dus o luptă imposibil de câștigat: lupta cu celebritatea. Nu cred că ne dăm seama, în general, cum schimbă oamenii, mai ales pe cei care n-au avut nimic la început. Vă recomand să vă uitați la documentarul „Diego Maradona”, regizat de Asif Kapadia . Cred că veți înțelege mai bine povestea lui.”