- Stade Velodrome are o capacitate de 67.394 locuri.
- Tottenham Hotspur Stadium are o capacitate de 62.303 locuri.
- 41.609 persoane s-au vaccinat în România începând cu data de 27 decembrie.
Începe o nouă etapă în campania de vaccinare la nivel european. Marile echipe de fotbal ale continentului și-au oferit stadioanele pe post de centre de vaccinare.
„Am aflat astăzi că Olympique de Marseille și Tottenham sunt de acord să își transforme stadioanele în centre de vaccinare în următoarea perioadă. Stade Velodrome, stadionul lui Marseille va fi folosit pentru vaccinare deoarece campania din Franța a început foarte greu. Doar 516 doze au fost administrate în prima săptămână a campaniei. De partea cealaltă a Canalului Mânecii, stadionul de un miliard de lire sterline al lui Tottenham a mai fost folosit ca centru de testare în prima perioadă de lockdown, iar acum va fi și centru de vaccinare”, a transmis Șerban Picu, corespondent Aleph News.
Când se vor vaccina românii pe stadioane?
„Un răspuns concret la această întrebare nu avem încă. Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Dr. Valeriu Gheorghiță spune că se gândesc să pornescă vaccinarea pe stadioane, dar până la momentul de față nu avem nicio decizie concretă. Cel puțin spre deosebire de Franța stăm ceva mai bine la acest capitol. aproape 42 de mii de persoane s-au vaccinat în România până ieri, dar comparativ cu peste 200 de mii în Germania și peste 100 de mii în Italia în primele 6 zile, suntem și noi în urmă”, a adăugat Șerban Picu.