Driblează printre prejudecăți. Prima jucătoare româncă de fotbal care a recunoscut că e lesbiană

Pentru sportivii de la noi este greu să își asume orientarea sexuală. Mulți ascund asta, pentru a nu transforma jocul într-o luptă cu prejudecățile. Laura Nedelcu este prima jucătoare de fotbal care a recunoscut că este lesbiană.

De mică iubea fotbalul, așa că a ajuns la 14 ani să joace la o echipă din Buzău. Dar tot atunci și-a dat seama că o atrag fetele de la vestiar. Așa că a decis să se lase de sport.

Laura Nedelcu, jucătoare de fotbal: „Mulţi şi foarte multe fete din fotbal au impresia că fotbalul e de vină. Şi în momentul în care am descoperit treaba asta la echipă, şi am văzut şi alte fete, am renunţat, pentru un an.”

Cluburile de fotbal ştiu că printre jucătoare sunt şi fete lesbiene, dar preferă să-și țină ascunsă orientarea sexuală. Se tem că părinţii nu şi-ar mai lăsa fiicele la sport.

Laura Nedelcu: „La nivel de conducere, toată lumea ştie, dar nimeni nu vrea confirmarea, nu se vrea publică treaba asta. Ei cred că majoritatea părinţilor vor spune: eu nu îmi las copilul acolo, pentru că, pe lângă faptul că mi-l învaţă fotbal, mi-l învaţă şi cum să devină gay.”

Pentru Laura cel mai greu a fost să-și facă curaj și să le spună părinților că este diferită față de celelalte colege. A trecut cu ușurință peste acel moment, pentru că i-a fost alături sora sa.

Laura Nedelcu: „Am negat, m-am negat pe mine, şi a fost un an, un an şi jumătate în care nu m-am acceptat, am vrut să-mi revin. Şi ea (sora) a zis aşa: mama, mie şi Laurei, subliniez, mie şi Laurei, ne plac fetele; ea având bărbat şi copil. M-a luat în braţe, a început să plângă şi mi-a zis: Mami, orice s-ar întâmpla, eşti copilul meu şi te iubesc.”

Acum, ea locuiește în Anglia, lângă Brighton, iar mentalitatea de aici a făcut-o să se simtă, în sfârşit, împăcată şi echilibrată.

Laura Nedelcu: “În continuare nu vreau să ies în faţă. De ce? M-au rugat: mami, noi te acceptăm, suntem aici, suntem familie. Eu acum am iubită, ne-am dus acasă, şi totul e ok. În viitor, să ajut de aici, aş face-o cu tot sufletul, pentru că mă gândesc că sunt şi alte fete în fotbal care trec prin ce am trecut şi eu la momentul repectiv.”

Exit mobile version