• Selecționerul Edward Iordănescu nu își va prelungi contractul cu echipa națională a României.
  • Iordănescu a condus echipa timp de 2 ani și jumătate.
  • FRF caută un nou selecționer care va debuta în Liga Națiunilor în septembrie.

Selecționerul României, Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la sfârșitul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale, scrie Mediafax.

Edi Iordănescu (46 de ani) a petrecut 2 ani și jumătate la cârma echipei naționale și a obținut calificarea în optimile Euro 2024.

„Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale a României. Numit la începutul anului 2022, Edward Iordănescu a preluat conducerea echipei naționale într-un moment important, aducând o viziune nouă și o abordare modernă în pregătirea și managementul echipei. Ca urmare a discuțiilor avute, Federația Română de Fotbal înțelege și respectă decizia lui Edward Iordănescu de a face o pauză. În același timp, îi mulțumește acestuia pentru munca depusă, pentru dedicarea sa în această perioadă plină de provocări și pentru rezultatele obținute la Echipa Națională și îi urează mult succes în viitoarele sale proiecte, având convingerea că Edward Iordănescu va continua să aibă un impact pozitiv în fotbalul românesc și în viitor”, a transmis FRF pe site-ul oficial.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

FRF va trebui să găsească un nou selecționer care va debuta în Liga Națiunilor în luna septembrie (pe 6 contra Kosovo și pe 9 cu Lituania).

Citește și