Elisabeta Lipă, la Interviurile lui Cristoiu, despre JO de la Tokio: Nu a fost o ediție în care să simți spiritul olimpic. Totul a fost constrâns exagerat

• Elisabeta Lipă: Barca mică întotdeanua duce către succes barca mare. La antrenamente ești în barca mică. Niciodată nu faci cu aia mare, decît atunci când consideră antrenorul, înainte de competiție. Barca mică înseamnă ori simplu, ori dublu. Aici se fac selecțiile. Și-atunci dacă ai 6-7 dublouri, care înseamnă 14 fete și în barcă intră doar 8, bătălia este mare, cruntă pentru că fiecare vrea să obțină un loc în barcă.
• Elisabeta Lipă: Eu vă spun că nu am simțit că a fost o ediție a jocurilor olimpice în care să simți spiritul olimpic și când ai terminat competiția să te duci să vizitezi, să faci poze, să te plimbi, să faci cumpărături pentru cei dragi. La această ediție, totul a fost exagerat. Exagerat, în ce sens? Trebuia să te înscrii într-o platformă și această platformă te urmărea peste tot.
• Elisabeta Lipă: Această ediție a JO s-a desfășurat în România sub un anonimat total. În primul rând, nimeni nu ne-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, dacă n-avem nevoie, dacă ne susțin, dacă avem nevoie de o vorbă bună, nu neapărat de bani. La începutul anului, bugetele au fost muult, muult mai mici față de bugetele anilor anteriori. Deci, am plecat cu stângul de la începutul anului.

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj (FRC), povestește la Interviurile lui Cristoiu care a fost atmosfera la Jocurile Olimpice de la Tokio în pandemie.

Președintele FRC spune că și înainte de plecarea la Tokio, și în timpul olimpiadei, restricțiile și controlul au fost exagerate, ajungându-se chiar la sigilarea autocarului care transporta sportivii din satul olimpic la baza de antrenament.

Elisabeta Lipă admite că a fost o competiție în care nu a simțit spiritul olimpic, dar chiar și în urma experiențelor trăite, președintele FRC consideră că aceste jocuri olimpice trebuia să aibă loc.

De asemenea, Elisabeta Lipa remarcă dezinteresul autorităților pentru susținerea echipei olimpice a României, inclusiv moral, care au dus la rezultatele slabe de la Tokio, și avertizează că, în aceste condiții, la JO de la Paris ar putea fi un dezastru.

Prezentăm principalele declarații ale președintei FRC, Elisabeta Lipă, sâmbătă, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

Despre pregătirea lotului olimpic de canotaj

Elisabeta Lipă: Barca mică face valoarea bărcii mari (…) Și, culmea, canotajul este un sport individual care se practică în echipă. Au început pregătirea anul trecut, pe 1 octombrie. Au avut două luni de pregătire pe lacul Snagov, care înseamnă mai ușor. Pui accent pe tehnică, pe pregătire fizică specifică, pe rezistență. Fără nicio legătură cu echipajul. Fiecare, individual, iese în simplu și face un număr de kilometri nu cu intensitate, clădește baza. După care, pe 7 decembrie, la noi se face frig, apele îngheață și nu avem unde să ne pregătim. Și pe 7 decembrie, tot lotul olimpic a plecat în pregătire în Italia, la 150 de km de Roma, unde temperatura este constantă, avem tot ce ne trebuie ca logistică. Acolo s-au pregătit din decembrie până în aprilie. Si acolo s-a desfășurat toată selecția pentru pregătirea echipajelor.

Elisabeta Lipă: Lotul de fete a plecat la drum cu 26 de sportive, din care se alege, în funcție de unde crede antrenorul că are șansele cele mai mari. Se alcătuiește în ordine valorică. Și atunci, ai șanse în barca de doi, cele mai bune la bagi în barca de doi. Ai șanse în barca de 4, atunci te duci pe cele mai bune sportive în barca de 4, ai șanse în barca de 8, te duci cu cele mai bune sportive în barca de 8. Din 26 au rămas pe dinafară patru fete. Nu au scris pe Facebook să protesteze. Nu se întâmplă așa ceva pentru că ele dacă au rămas pe dinafară asta înseamnă că toate celelelalte au fost mai bune decât ele.(…) Nu există pentru că selecția este foarte clară, totul este la vedere și sportivul vede dacă merită să fie într-o barcă sau nu merită.

Elisabeta Lipă: Barca mică întotdeanua duce către succes barca mare. La antrenamente ești în barcă mică. Niciodată nu faci cu aia mare, decât atunci când consideră antrenorul, înainte de competiție. Barca mică înseamnă ori simplu, ori dublu. Aici se fac selecțiile. Și-atunci dacă ai 6-7 dublouri, care înseamnă 14 fete, și în barcă intră doar 8, bătălia este mare, cruntă pentru că fiecare vrea să obțină un loc în barcă. Și atunci, la antrenamente, ca-n viață, nu te cunoști. Zici că nu ți-ai văzut colega în viața ta, că tu trebuie să fii mai bună azi decât ai fost ieri și și mai bună decât vei fi peste nu știu cât timp. Și atunci, la antrenamente noi eram foarte rele una cu alta, ca-n politică. Bătălia de a ocupa un loc în barcă. Pentru că știam dacă suntem rele între noi cele mai bune vor intra în barcă. Normal că dacă nu intri, suferi, că ai muncit un an sau patru pentru JO, dar că aia a fost valoarea ta la momentul respectiv și tu nu meritai să fii acolo. În schimb, când se termina antrenamentul, pe mal, cum spunem noi, eram surori.

Despre rolul cârmaciului

Elisabeta Lipă: Cârmaciul merge cu fața, trebuie să aibă 50 kg, toți trebuie să fie inteligenți. Nu poți să fii campion dacă nu poți să gândești cursa aia. Cârmaciul are un rol foarte important. În primul rând trebuie să cunoască echipa și să simtă barca. Aluncarea bărcii. Cârmaciul trebuie să ducă barca perfect pe mijlocul culoarului, un culoar care are 13 m. El trebuie să simtă barca și să o conducă perfect pe mijlocul culoarului. Pentru că orice abatere stânga-dreapta costă în secunde. După care, el are obligația să anunțe echipajul unde se regăsește în timpul cursei. Vă dați seama ce ar însemna opt fete, în cursă să scoată capul stânga dreapta să se uite unde e. El trebuie să se înțeleagă din priviri cu ștrocul bărcii, care, din cauza efortului nu poate vorbi cu cârmaciul. Dar dacă îi face niște semne din ochi, din gură, el trebuie să știe ce înseamnă semnele alea și dă tonul echipei în timpul cursei.

Despre obiceiul sportivilor de a face dezvăluiri despre antrenori

Elisabeta Lipă: Am sesizat, și chiar în mandatul meu de ministru am fost băgată, să zic așa, într-un scandal, eu, care chiar nu aveam nicio vină pentru că niciodată nu am fost de acord cu bătaia și nu mi s-a întâmplat așa ceva, dar cred că, dacă  aș fi fost bătută eu la 16 ani, 20 de ani, nu aș fi ieșit să spun după 30 de ani că știți, pe mine, la prima ediție sau la a doua, sau la primul campionat european sau mondial, am avut un antrenor care, cum făceam un pas în lateral îmi dă dădea câte una și nu știu… toate lucrurile astea ar trebui spuse când se întâmplă. Pentru că din nefericire se întâmplă, sunt atâtea cazuri. Pentru că și antrenorii sunt oameni, au și ei ieșirile lor, normal că nu pot fi de acord cu așa ceva, dar dacă ți se întâmplă, atunci ieși în momentul acela și spune exact ce s-a întâmplat (…) președinții (de club, federație) trebuie să ia măsuri. Din punctul meu de vedere, acel antrenor nu trebuie să se mai regăsească în activitatea sportivă pentru că este clar că nu este un bun pedagog. Performanță nu poți să faci cu bătaia, performanță se face cu zâmbetul pe buze.

Elisabeta Lipă: Oricum, antrenorul știe dacă suntem îndrăgostite sau nu. Una e să fii îndrăgostită și alta e să suferi. Deja, dacă suferi din dragoste, trebuie să vină lângă tine antrenorul, și psihologul, și medicul pentru că e clar că nu dai randamentul maxim. Ne dă voie să suferim din dragoste, dar e bine să nu suferi din dragoste, să ai noroc. Dar și când ajungi în situația asta, e clar că ai nevoie de sprijin. E o problemă.

Despre Jocurile olimpice în pandemie

Elisabeta Lipă: Eu vă spun că nu am simțit că a fost o ediție a jocurilor olimpice în care să simți spiritul olimpic și când ai terminat competiția să te duci să vizitezi, să faci poze, să te plimbi, să faci cumpărături pentru cei dragi. La această ediție, totul a fost constrâns exagerat. Exagerat, în ce sens? Trebuia să te înscrii într-o platformă. Înainte de plecare la JO, au stat în izolare 2 săptămâni. În cantonament și cu cei care se ocupau de ei, bucătăria, toată logistica bazei, au stat închiși două săptămâni, fără să intre și să iasă nimeni. S-au făcut trei teste înainte de plecare. Trebuia să ne înscriem într-o platformă și această platformă te urmărea peste tot și vedea cu cine intri în contact zilnic și dacă, Doamne ferește, era cineva infectat cu COVID, atunci obligatoriu te testa și te băga în izolare și puteai să riști să nu participi. În fiecare zi erai testat, în fiecare zi ți se lua temperatura, emoții, da, în fiecare zi trebuia să completezi acel chestionar în care să spui nu am simptome, mă simt bine, nu m-am întâlnit cu nimeni. În fiecare zi. Toată lumea, nu numai sportivii.

Elisabeta Lipă: Nu aveai voie să umbli fără mască. Pe apă, în echipă, nu era nicio problemă, dar peste tot nu aveai voie să n-ai mască la gură. La masă, în satul olimpic, totul era… nu se simțea spiritul jocurilor olimpice. Plecai la antrenament din satul olimpic, păi se umplea autocarul, se sigila autocarul, puneau un sigiliu pe ușă pentru ca în timpul drumului între satul olimpic și baza de antrenament să nu oprească, să nu urce nimeni. Se putea întâmpla să-și facă un sportiv cu mâna,  ia-mă și pe mine. Nu aveai voie. Ajungeai la bază se desigila. Te urcai iarăși în autoboz se sigila și apoi se desigila. Deci totul a fost foarte exagerat cu aceste măsuri.

Trebuia să se țină Olimpiada de la Tokio?

Elisabeta Lipă: Din punctul meu de vedere, da. Pentru că pentru mine ca sportiv, olimpiada este ceva sacru. Consider că un sportiv nu este împlinit din niciun punct de vedere dacă el nu participă măcar o dată la JO. Jocurile Olimpice sunt competiția supremă în care ai niște trăiri și sentimente, tot ceea ce ține de cele 5 cercuri olimpice. Este ceva ce nu poți să descrii în cuvinte. Probabil și educația primită ca sportiv… Asta e unitatea noastră de măsură. Campionatele europene și mondiale sunt niște timpi intermediari pentru jocurile olimpice. Olimpiada se ține o dată la patru ani, nu poți să o compari cu nicio altă competiție. Normal, și campionatul european, și cel mondial are rolul lui, are valoarea lui, dar nu poți să compari.

Despre testarea Covid a sportivelor

Elisabeta Lipă: Nu au avut emoții la teste și să vă spun și de ce. Nu ne-am abătut de la regulamente nici măcar un centimetru. Știau foarte bine că merg la masă cu masca pe față, la masă locurile erau separate cu plexiglas. Presa a avut acces, tot cu măști, dar la distanță, nu stăteam foarte aproape unii de alții și chiar nu am avut de ce. Mergeau la masă pe echipaje, nu așa, răsfirați. Adică, ținea de disciplină.

Despre dezinteresul autorităților față de Olimpiadă

Elisabeta Lipă: Vreau să vă spun că această ediție a JO s-a desfășurat în România sub un anonimat total. În primul rând, nimeni nu ne-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, dacă n-avem nevoie, dacă ne susțin, dacă avem nevoie de o vorbă bună, nu neapărat de bani, că de bani am înțeles, la începutul anului bugetele au fost cu muult, muult mai mici față de bugetele anilor anteriori. Deci, am plecat cu stângul de la începutul anului. Am avut noroc cu susținea COR pentru că JO se desfășoară sub egida comitetelor olimpice naționale și atunci obligația COR este de a sprijini loturile. Eram așa, ca într-o familie, când părinții sunt divorțați și copiii fug de la mamă la tată. Dacă îl ceartă unul, e mai bun celălalt. Așa am fost și noi. Dar nimeni, nimeni. Presa a început puțin înainte de JO să scrie, să întrebe. Nu ca în alte vremuri, sub nicio formă. Nu am înțeles. Și plecarea, și sosirea, totul a fost ca și cum veneam sau participam la jocurile balcanice.

Elisabeta Lipă: Nu găsesc nicio explicație. Eu înțeleg că sunt o mie și o sută de probleme în țară, dar toți umblăm pe afară, ce nume auzim că se vehiculează? Totuși, sportul a demonstrat că este cel mai bun ambasador al unei țări și eu cred că sportul românesc a demonstrat asta de atâtea ori. Normal că ne-am dori cu toții rezultate extraordinar de bune, dar în condițiile astea, când sportul este pe nicăieri, în școală nu se mai face sport, selecție nu ai cu cine să faci, din școli te fugăresc directorii, nu te lasă să intri să selecționezi pentru că le iei copii și atunci dacă nu îndeplinești un anumit număr de elevi, cu siguranță că școala aia se comasează cu cealaltă, dispar funcții de directori, de adjuncți, nu știu din ce motive, dar se face extrem de greu selecția. Finanțarea cluburilor sportive este la pământ. Cluburile municipale sportive, ale MTS, vorbesc de stat, nu private, sunt la pământ. Au ajuns de nu au bani să participe la un campionat național care durează 2-3 zile.

Elisabeta Lipă: Dacă uităm aceste locuri, și de la Rio, și de la Tokio pe care noi ne-am situat, Parisul este extrem de sumbru pentru noi. Rezultatul prost al delegației României este egal cu indiferența statului român față de acest domeniu, care este inexistent. Implicarea statului român este inexistentă.Da, indiferența este mai mare acum decât în urmă cu 20 de ani. Dacă mă întrebați, pe o scară de la 1 la 10, dacă acum 20-30 de ani eram la maxim, la 10, acum să zic așa, cu indulgență maxim 2.. Nu s-a întâmplat brusc, ci treptat. Aceste rezultate sunt o consecință a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.

Despre disputa privind antrenamentele pe Lacul Snagov

Elisabeta Lipă: Toate antrenamentele noastre de după masă erau ratate, că dimineața nu se trezesc la ora aia să se plimbe cu bărcile. Și atunci ce să fac, m-am apucat să scriu hârtii la Autoritatea Navală Română, Poliția Transporturi navale. Când am văzut că nu se simte nimic, l-am sunat pe dl. ministru Bode. Mi-a răspuns. A zis Elisabeta eu te ajut cu tot ce pot, dar noi suntem legați de mâini și de picioare, noi nu putem da amenzi. Rezolvarea depinde și acum de Ministerul Transporturilor. Nu s-a rezolvat încă pentru că trebuie să se facă un ordin de ministru, să facă niște modificări la lege. Trebuie să limiteze caii putere, trebuie să limiteze viteza, în general, ați văzut și la Orșova ce s-a întîmplat pe Dunăre. A intrat unul ca în brânză într-un echipaj de 4. Exact asta trebuie să facă pentru că nimeni nu spune fugiți de pe Snagov că noi avem nevoie de liniște, ci pur și simplu noi trebuie să conviețuim împreună. Aveam reclamații că folosim portavocea și îi trezeam dimineața, că strigau antrenorii, corectau sportivii prin portavoce. Și noi am cumpărat stații. Și atunci antrenorul vorbește prin stație, sportivul are stație în barcă. Era o problemă mare, deranjam poporul, vilele. Noi am rezolvat problema, am dat dovadă de bună credință. Ei nu au dat dovadă de nimic. Ba din contră, din an în an este mai rău.