• Ucraina a învins Slovacia cu 2-1, iar cele două au trei puncte în grupă, la fel ca România.
  • Schranz a deschis scorul pentru Slovacia, însă Shaparenko și Yaremchuk au întors rezultatul.
  • România poate obține deja calificarea în optimi, dacă învinge Belgia sâmbătă seară.

Spectaculos în primul meci al zilei la Euro. În grupa României, Ucraina a reușit să șteargă cu buretele umilința de la meciul contra tricolorilor și a câștigat cu 2-1 în fața Slovaciei, deși a fost condusă cu 1-0.

Cum a fost meciul? Este un rezultat bun pentru România?

Meciul a fost unul destul de echilibrat. Mai curând, este o surpriză felul în care a revenit Ucraina, asta pentru că Slovacia, la fel ca la meciul cu Belgia, a reușit să deschidă destul de repede scorul, de data asta prin Schranz, în minutul 17, însă Ucraina nu a cedat așa cum a făcut-o la meciul cu România, și a reușit să revină în repriza a doua.

Parenco a marcat în minutul 54 pentru 1-1, pentru ca apoi golul victoriei să vină târziu, în minutul 80.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Yaremchuk a reușit o execuție superbă. A preluat, iar mai apoi a trimis ușor pe lângă portarul slovac.

Nu este un rezultat pe placul României, deoarece în ultima etapă vom juca împotriva Slovaciei, astfel că, într-un fel, se pune presiune pe meciul de mâine seară contra Belgiei. Trebuie să obținem ceva din acel meci pentru a nu risca să „punem toate cărțile” pe meciul cu Slovacia din ultima etapă, Slovacie care acum are și ea nevoie de un rezultat pozitiv la meciul cu noi, după ce a pierdut în această seară cu Ucraina.

Așadar, în primul rând, să sperăm că mâine seară cu Belgia vom reuși un rezultat important, iar apoi ne putem gândi și la ce se va întâmpla la meciul cu Slovacia de miercurea viitoare.

Citește și