• Ivan Patzaichin a murit la vârsta de 71 de ani.
  • Înmormântarea a avut loc cu onoruri militare și trei focuri de armă.
  • Fiica lui Patzaichin a ținut un discurs emoționant.

Azi a fost o nouă zi a durerii pentru Patzaichin. Cei care l-au admirat și l-au iubit l-au condus pe ultimul drum.

La finalul slujbei religioase, care a fost oficiată de 2 preoți, Ivona, fiica marelui canoist, a ținut un discurs emoționant.

S-au scris lucruri infinit de multe şi frumoase. În aceste zile am realizat că tata a fost iubit de toţi oamenii de pe pământ. Pentru mine, pentru mulţi, tata a fost «Ivan inimă de aur». De multe ori îl necăjeam şi îi spuneam că este prea bun. (…)

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu îi plăcea să vadă pe nimeni trist şi nu voia să dezamăgească pe cineva, a iubit oamenii, a iubit prietenii, a iubit sportul, a iubit teatrul, a iubit muzica, a iubit natura, animalele, iar pe mine şi pe mama ne-a adorat. Viaţa lui a fost una frumoasă, chiar dacă nu a fost întotdeauna una uşoară. Tata a iubit viaţa şi viaţa l-a iubit. Odihneşte-te în pace!“, a spus Ivona, fiica lui Patzaichin.

Patzaichin a fost învelit în steagul României, cel pe care l-a purtat cu mândrie de atâtea ori la competițiile sportive. Pentru că era general, înmormantarea lui a fost cu onoruri militare. De 4 ori campion olimpic, Patzaichin a murit duminică la Spitalul Elias. El suferea de o boală incurabilă. Avea 71 de ani.