• Astra Giurgiu – CSU Craiova se joacă în această seară, de la ora 20:30
  • Va fi primul meci, de la începutul pandemiei, la care accesul suporterilor este permis
  • În semifinale, CSU Craiova a trecut de Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, iar Astra a eliminat „câinii”

Partida dintre Astra Giurgiu și CSU Craiova va avea loc în această seară, de la ora 20:30, fiind și ultimul act al competiției.

Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești va fi gazda acestui meci și a unei premiere de după pandemie. Partida va fi prima care va permite, oficial, prezența suporterilor în tribune. Aproximativ 7.500 de fani vor putea intra pe stadion, dar aceștia trebuie să dovedească că au făcut rapelul cu cel puțin 14 zile înainte de meci. Acesta este un experiment organizat de Guvernul României pentru a vedea dacă acest lucru (prezența suporterilor în tribune) ar putea deveni, treptat, din nou o normalitate.

CSU Craiova pleacă cu prima șansă, mai ales că va avea și fanii alături. Oltenii vor să aducă din nou Cupa în Bănie, după 3 ani de la ultimul succes. În semifinală, CSU Craiova a trecut de Viitorul Pandurii Târgu-Jiu „la pas”, scor 5-2 la general. În același timp, Astra este deja retrogradată și vrea să producă surpriza, după ce giurgiuvenii au eliminat Dinamo în faza precedentă, după loviturile de departajare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT