Fotbalistul francez care era în comă de 39 de ani a murit

Jean-Pierre Adams era numele fotbalistului care a murit după 39 de ani în comă. Fostul fundaș francez a murit luni la vârsta de 73 de ani, la peste 40 de ani după ce s-a prăbușit din cauza unei greșeli medicale, potrivit fostelor sale echipe, Paris St-Germain și Nîmes, a precizat TheGuardian.

În 1982, lui Adams i s-a injectat o doză de anestezie care a fost aproape fatală înaintea unei operații de rutină la un genunchi, ceea ce a provocat leziuni cerebrale.

Adams, originar din Dakar, a primit 22 de selecții pentru Les Bleus în anii 1970, înființând ceea ce era cunoscut sub numele de „Garda Neagră” împreună cu Marius Tresor. Ajuns la PSG de la Nice în 1977, a evoluat la Nîmes între 1970 și 1973 și la PSG între 1977 și 1979.

Bernadette, soția lui Adams, îl avea în grijă încă de la accident. Adams a fost supus procedurii după ce a fost accidentat la genunchi pe un teren de antrenament, potrivit Blizzard și TheGuardian.

Bernadette a menționat în 2007 că: „Jean-Pierre simte, miroase, aude, sare când un câine latră. Dar nu poate vedea.”

Exit mobile version