FRF a anunţat unde va juca România primele meciuri din preliminariile pentru CM 2022 din Qatar

nationala-romania

nationala-romania

România va disputa pe teren propriu primele două meciuri din grupa de calificare pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar, la Ploiești și București, a anunțat miercuri Federația Română de Fotbal.

Federația Română de Fotbal a comunicat UEFA stadioanele pe care echipa națională va începe parcursul de calificare la turneul final de anul viitor.

Astfel, tricolorii vor juca prima partidă, contra Macedoniei de Nord, în 25 martie, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Ulterior, pe 28 martie, de la aceeași oră 21:45, România va întâlni Germania, pe Arena Națională din București.

„Din păcate, la acest moment, în contextul evoluției pandemiei, normele nu permit accesul fanilor pe stadioanele de fotbal în România”, a transmis FRF.

La CM 2022 se vor califica câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii, iar ocupantele locurilor secunde vor intra (10), alături de cele mai bune 2 câștigătoare de grupe în Liga Națiunilor care nu se află pe primele două poziții în preliminarii, într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 țări europene calificate.

Cele 10 ocupante ale locurilor secunde vor forma un clasament separat, în baza rezultatelor din aceste preliminarii. Primele 6 locuri secunde vor fi gazde ale primului baraj, disputat într-o singură manșă. Celelalte 4 echipe plus cele 2 echipe care vin din Liga Națiunilor vor fi oaspeți.

Exit mobile version