Ministrul Eduard Novak a anunţat joi că începând din sezonul 2022-2023 se impune echipelor româneşti obligativitatea unei ponderi de cel puţin 40% a sportivilor români în teren la toate competiţiile intercluburi. Federaţia Română de Fotbal a reacţionat.

FRF a publicat pe site-ul oficial o reacţie cu titlul „Precizările administraţiei FRF ca urmare a declaraţiilor făcute de domnul ministru Carol Novak”, în care se spune că s-a luat act de declaraţiile ministrului şi se „solicită textul ordinului de ministru înainte de publicarea în Monitorul Oficial pentru a identifica impactul asupra competiţiilor fotbalistice organizate la nivel naţional. Ulterior, dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare Ministerului Sportului.”

În declaraţia sa Eduard Novak a spus:

„Sunt extrem de fericit că pot face acest anunţ, care vine în sprijinul sportivilor români şi implicit a sportului din ţara noastră. După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă.

Deci, minim 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români, iar Federaţiile sportive naţionale trebuie să respecte acest Ordin de Ministru.

Este o decizie care va ajuta cu siguranţă selecţia pentru echipele naţionale la sporturile de echipă. Vreau să le mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi le doresc succes în implementarea ei. ”