• Thomas Bach a susținut o conferință de presă la Tokyo.
  • Președintele Comitetului Olimpic Internațional a comis o gafă majoră.
  • Thomas Bach s-a referit la japonezi drept „chinezi“.

Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional, a făcut o gafă majoră la conferința de presă susținută la Tokyo, înaintea Olimpiadei: s-a referit la japonezi drept „chinezi“, scrie The Guardian.

Președintele Comitetului Olimpic a încercat să liniștească publicul că Jocurile Olimpice nu se vor transforma într-un eveniment de răspândire masivă a coronavirusului.  

„Ținta noastră comună este ca Jocurile să fie sigure. Pentru toată lumea, pentru sportivi, pentru toate delegațiile și, cel mai important, de asemenea, pentru poporul chinez … a, japonez“, a spus el la începutul întâlnirii cu șeful comitetului organizator Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, și directorul executiv al acestuia, Toshiro Muto.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Deși gafa nu a fost repetată de translatori, presa din Japonia l-a taxat pe Thomas Bach. Ulterior, pe rețelele sociale a apărut un val de reacții negative.

În timpul conferinței, Bach a mai spus că Jocurile Olimpice sunt „mai pregătite ca niciodată“, în ciuda nenumăratelor provocări de natură logistică generate de pandemie.

„Japonezii pot avea încredere în toate eforturile pe care le depunem pentru a face aceste jocuri sigure“, a asigurat oficialul.