Gest impresionant din partea jucătorilor din naționala României pentru familiile victimelor de la Spitalul din Piatra Neamț

Jucătorii naționalei României au decis să facă o faptă bună. FRF, naționala lui Mirel Rădoi și Asociația „Zi de BINE” au făcut o campanie de donare către cei care decid să ajute victimele de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț.

Practic, tricourile care ar fi trebuit să fie purtate la meciul cu Norvegia vor ajunge la câteva persoane care donează, iar acest lucru se va întâmpla prin tragere la sorți. De asemenea, cei 23 de jucători vor purta banderole negre.

„Tricourile naţionalei pentru meciul cu Norvegia vor rămâne poate în istorie după anularea partidei. Ele vor fi purtate azi de jucători la meciul organizat de Mirel Rădoi la Mogoşoaia, între componenţii lotului nostru.

La final, tricourile personalizate cu numele jucătorilor şi datele partidei vor intra în campania organizată de Federaţia Română de Fotbal în parteneriat cu Asociaţia ZI de BINE.

Ele vor ajunge la cei care donează pentru familiile celor dispăruţi în tragedia de ieri de la Spitalul din Piatra Neamţ şi pentru victimele acesteia, printre care medicul erou Cătălin Denciu, aflat acum în suferinţă”, se arată pe site-ul FRF.

Exit mobile version