- Viitorul a pierdut cu 1-2, în deplasarea cu Chindia
- Gică Hagi a folosit mai mulţi jucători fără experienţă
- Fanii lui Dinamo au acuzat-o pe Viitorul de „acte de caritate”
Credeai că în Liga 1 nu mai este loc de scandaluri? Te-ai înşelat amarnic! Fanii lui Dinamo îl acuză pe Gică Hagi că ar fi pierdut intenţionat meciul în faţa Chindiei Târgovişte.
Hagi a schimbat aproape întreaga echipă faţă de prima partidă de la reluarea sezonului, iar Chindia s-a impus cu 2-1.
„N-avem COVID, dar cine dezinfectează fotbalul românesc de virusul omeniei. Lumea era ceva mai liniştită că FCV nu mai participă anul acesta la actele de caritate din playoff. Degeaba, în playout e şi mai simplu să te dai la o parte sau să bagi echipa a 3-a, ca să mimezi fotbalul”, a fost reacţia suporterilor dinamovişti pe pagina de Facebook.
„Sincer, nu ne aşteptam, aveam încredere mare că vom scoate un rezultat bun, dar ăsta e fotbalul. Câteodată, când mai puţin te aştepţi, vine şi acea greşeală din ultimele minute. E greu după atâtea luni de pauză să joci la trei zile, să joci luni-miercuri şi atunci am apelat la ce puteam eu din lotul pe care îl am”, spune Gheorghe Hagi.