Gloria Buzău se retrage din Liga 2. Echipa nu avea drept de promovare

gloria-buzau

gloria-buzau

Echipa de fotbal masculin Gloria Buzău va fi restrasă din Liga 2, începând de marți, a informat conducerea clubului. Decizia a fost luată în urma restructurărilor bugetare și din cauza faptului că echipa nu poate promova în Liga 1.

„Sport Club Municipal Gloria Buzău anunță retragerea echipei de fotbal masculin din campionatul național al Ligii a 2-a Casa Pariurilor, începând cu data de 19.01.2021, după infomarea, în prealabil, a Federației Române de Fotbal. Decizia a fost luată în urma restructurărilor bugetare majore din cadrul clubului, dar și din cauza faptului că echipa nu poate promova în Liga 1, dat fiind statutul și regulamentele Federație Române de Fotbal și a Ligii Profesioniste de Fotbal”, se arată într-un comunicat al clubului.

Reprezentanții SCM Gloria Buzău precizează că va funcționa în continuare Centrul de Copii și Juniori. În cadrul clubului buzoian activează, în prezent 180 de tineri sportivi, împărțiți în 9 grupe ( U9, U10, U11, U12, U13, U14, U15, U17, U19) sub îndrumarea a 9 cadre specializate, cu Licență PRO, A, B și C.

„Totodată, menționăm că la nivelul municipiului Buzău se va continua cu îmbunătățirea și modernizarea bazelor sportive, proiectele de investiții, realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), fiind în continuare pe agenda de lucru a Primăriei Municipiului Buzău. Printre acestea amintim Sala Polivalentă din Buzău și Stadionul de Fotbal destinat pregătirii tinerilor din cadrul Centrului de Copii și Juniori”, se mai arată în comunicat.

Exit mobile version