- Ianis Hagi s-a transferat la Rangers contra 3,5 milioane de euro
- Ianis a marcat 3 goluri şi a oferit două assist-uri în 12 meciuri jucate la Rangers
- Andy Halliday (28 de ani), fundaş scoţian, spune că echipa ar mai avea nevoie de încă 3 jucători ca Ianis
Ianis Hagi a ajuns la Rangers în ianuarie 2020, sub formă de împrumut de la Genk. Mijlocaşul român, care a marcat până acum de 3 ori în 12 meciuri, i-a impresionat pe scoţieni.
Advertisment
În această primăvară, Ianis s-a transferat definitiv la Rangers. Andy Halliday, fundaşul care urmează să plece de la Rangers la finalul lunii iunie, spune ce îi lipseşte echipei pentru a câştiga titlul.
„Hagi este un transfer important şi dacă mai vin doi sau trei jucători ca el sunt încrezător că echipa poate realiza performanţe impresionante. Avem o echipă puternică. Sunt sigur că urmează un sezon mare pentru Rangers, iar echipa va fi competitivă şi speră să câştige campionatul”, a spus Andy Halliday, potrivit dailyrecord.co.uk.
Recomandări
Sezonul din Scoţia a fost încheiat, iar Celtic a fost desemnată campioană.
- Raport ONU: Peste 12.300 de civili au murit în Ucraina de la începutul războiului
- Antony Blinken sfătuiește lumea „să nu piardă prea mult timp” cu privire la ceea ce a spus Trump despre Groenlanda
- Sezonul 2 din „Squid Game” mai bate un record. În 11 zile de la lansare a atins 126,2 milioane de vizualizări
- Ce vezi la CES 2025? Lingura inteligentă, chitara fără corzi și covorul smart care monitorizează postura și greutatea
- Incendiul din Los Angeles face primele victime: Cel puţin două persoane au murit/ Peste 1.000 de clădiri au ars
Partenerii noștri