- Stadionul Steaua va fi gata în luna octombrie
- AS47 a publicat un clip video cu imagini care prezintă noua arenă
- Stadionul din Ghencea va avea o capacitate de 31.254 de locuri
Stadionul Steaua este unul dintre cele trei din Bucureşti care au intrat în proces de modernizare. În patru luni, stadionul din Ghencea va fi gata. În acest moment se lucrează la interiorul arenei, în exterior şi la zona VIP. În luna septembrie se va pune gazonul, iar în octombrie porţile noului stadion se vor deschide.
Pe stadionul Steaua vor putea intra 31.254 de persoane. Gică Popescu a spus, pentru Mediafax, că arena din Ghencea poate fi luată în calcul şi pentru a găzdui meciuri de la EURO 2020, în cazul în care în România se vor putea disputa mai mult de patru partide de la turneul final. Arena din Ghencea este prevăzută cu 24 de camere de două persoane pentru sportivi, un restaurant, sală de forţă şi de recuperare, dar şi Muzeul Clubului Sportiv al Armatei.
Arcul de Triumf şi stadionul din Giuleşti sunt celelalte două arene care vor fi gata până în septembrie.