• Ionuţ Lupescu era în cantonament cu Dinamo în timpul Revoluţiei din 1989.
  • Fotbalistul a vrut să plece în Austria, alături de Florin Răducioiu.

Ionuţ Lupescu a povestit momentul tensionat din iarna anului 1989, atunci când Revoluţia l-a prins în cantonament cu Dinamo, în Cipru.

Fostul internaţional român a dezvăluit că a vrut să nu se mai întoarcă în România, când a auzit situaţia din ţară şi a vrut să plece alături de Florin Răducioiu în Austria.

„Eram cu Dinamo în Cipru şi aeroportul Otopeni a fost închis, aşa că a trebuit să mai stăm 10 zile. Nu aveam conexiune telefonică acasă, auzeam doar la radio ce se întâmplă.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

După vreo două zile am reuşit să vorbesc cu ai mei. Au început să îmi spună absolut toate lucrurile. Eram cu Răducioiu în cameră şi ne gândeam să plecăm în Austria. Am copilărit acolo, tata juca acolo. Dar era Constantin Anghelache cu noi şi când am dat la radio am auzit că a fost arestat şi atunci am intrat şi mai mult în panică”, a spus Ionuţ Lupescu.

În cele din urmă, Lupescu a plecat de la Dinamo în 1990, însă în Germania, la Bayer Leverkusen. A petrecut şase ani la „aspirine”, după care a mai jucat doi ani la Borussia Monchengladbach, urmând să revină în „Ştefan cel Mare” în 1998.