alephnews Vezi versiunea web

Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în topul WTA. Sportiva a urcat în Top 40, cea mai bună clasare din carieră

Lupea Briana · 27 oct. 2025, 17:46

Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în topul WTA. Sportiva a urcat în Top 40, cea mai bună clasare din carieră

Jaqueline Cristian este în continuare cea mai bine clasată jucătoare din România în topul WTA, urcând pe poziția 39, cea mai bună clasare a carierei sale, după o creștere de trei locuri și acumulând 1.324 puncte.

Sorana Cîrstea rămâne pe locul 45, cu 1.243 puncte, iar Gabriela Ruse se află în top 100, pe poziția 100, după o scădere cu un loc și are 757 puncte. În clasamentul WTA, Anca Todoni a coborât două poziții, ocupând locul 121 cu 646 puncte, iar Irina Begu a scăzut de pe 123 pe 124, cu 634 puncte.

Locul 1 este ocupat de Arina Sabalenka din Belarus, cu 9.870 puncte, urmată de poloneza Iga Swiatek pe poziția a doua, cu 8.195 puncte. Podiumul este completat de Coco Gauff, care se află pe locul 3, cu 6.563 puncte, iar top 5 este încheiat de Amanda Anisimova și Jessica Pegula, cu 5.887, respectiv 5.183 puncte.

La dublu, Sorana Cîrstea este cea mai bine clasată româncă, situându-se pe locul 57, după o coborâre de trei poziții, cu 1.514 puncte.