alephnews Vezi versiunea web

Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 au început cu a 25-a ediție la Milano-Cortina. Alex Anghel, editor Aleph News: „Cristi Chivu, antrenorul Inter Milano, a purtat Flacăra Olimpică”

Alexandru Ioana · 6 feb. 2026, 20:57

Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 au început cu a 25-a ediție la Milano-Cortina. Alex Anghel, editor Aleph News: „Cristi Chivu, antrenorul Inter Milano, a purtat Flacăra Olimpică”

Să înceapă Jocurile! A venit ziua cea mare – 6 februarie, startul oficial al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina. „Cel mai mare spectacol de pe pământ”, cum sunt supranumite jocurile, stau să înceapă, și italienii sunt gata – aproape gata, să fie gazde.

2900 de sportivi din 92 de țări vor concura pe gheață și pe zăpadă în următoarele 16 zile.

Sunt gata pregătirile?

Alex Anghel, editor Alpeh News: „Nu chiar gata, dar în ceea ce privește Ceremonia de Deschidere, care începe în seara asta la ora 21 ora României, sunt gata italienii.

Am văzut imagini de la repetiții, arată minunat. Italienii merg pe principiul, ne putem ocupa și mâine de lucrurile care nu încep azi. Care nu sunt urgență zero. Mai aranjează un banner aici, mai pun o decorațiune, mai bat un cui acolo. E timp!

Acțiunea a început deja de miercuri, cu antrenamente la schi alpin și la sanie, dar și cu meciuri din grupele competițiilor de curling și hochei pe gheață. Însă primele medalii vor fi decernate sâmbătă, 7 februarie, la schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, snowboard și patinaj viteză.

Momentul cheie de până acum, pentru noi, a fost ieri seară, când Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a purtat Flacăra Olimpică la Milano”.

Pe ce să fim cu ochii la ceremonia de deschidere?

Alex Anghel, editor Alpeh News: „Totul e pe Armonie – asta e tema ceremoniei. Așteptăm să-i vedem și să-i ascultăm live pe Mariah Carey, care va cânta clasicul cântec italian „Nel blu, dipinto di blu”, pe Andrea Bocelli, dar și pe Laura Pausini, care va cânta imnul Italiei. Momentele cheie vor fi parada sportivilor și aprinderea vasului olimpic. Vaselor olimpice, mai exact, pentru că vom avea parte de o premieră la aceste Jocuri Olimpice. Vom avea o ceremonie de deschidere unică, în două locuri simultan – Milano și, la 400 de km distanță, în munți, la Cortina D’Ampezzo.

Printre oaspeții de la ceremonie îi avem pe J.D Vance și pe Marco Rubio. Alături de altețe regale, șefi de stat, artiști – l-am tot văzut zilele astea în Italia pe Snoop Dogg, a purtat flacăra, a încercat să se dea și cu bobul, s-a dat peste cap.

Primii atleți care vor defila vor fi grecii, conform tradiției, iar cei care vor încheia defilarea vor fi gazdele – sportivii italieni. Sunt 92 de delegații, vor defila în ordinea alfabetică, după numele țării lor în italiană.

Biletele la ceremonie, pe stadionul San Siro, au costat între 260 de euro și 2026 de euro. La prima mână, nu vorbim de bișniță.

România are 29 de sportivi în delegație, calificați la schi alpin, sărituri cu schiurile, schi fond, sanie, bob, patinaj artistic și biatlon.

În istoria participărilor noastre la Jocurile Olimpice de iarnă am obținut o singură medalie, de bronz, la bob – Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe, în 1968, la Grenoble.

În timpul jocurilor, suntem cu ochii și pe schioarea americancă Lindsey Vonn, care deși și-a rupt ligamentele încrucișate anterioare vinerea trecută, acum fix o săptămână, insistă să participe așa de accidentată. Astăzi a participat la antrenamente fără probleme”.