alephnews Vezi versiunea web

Kimi Antonelli va pleca din pole-position în Marele Premiu al Belgiei de pe Spa-Francorchamps

Peia Cosmin · 18 iul. 2026, 19:26

Kimi Antonelli va pleca din pole-position în Marele Premiu al Belgiei de pe Spa-Francorchamps

După ce a impresionat în ultimele două sesiuni de antrenamente libere, Kimi Antonelli și-a confirmat forma excelentă și în calificările Marelui Premiu al Belgiei, unde a reușit să cucerească pole-position-ul pe legendarul circuit de la Spa-Francorchamps. Pilotul Mercedes va pleca din prima poziție a grilei în cea de-a zecea etapă a sezonului, în timp ce Max Verstappen îi va fi alături pe prima linie.

Prima parte a calificărilor a fost dominată de Norris, care a stabilit cel mai rapid tur, înaintea lui Verstappen și Isack Hadjar. Lewis Hamilton, al cărui monopost fusese refăcut după accidentul suferit în ultimul antrenament liber, a reușit să obțină al patrulea timp. În schimb, Mercedes nu a avut un început convingător: Russell a încheiat Q1 pe cinci, iar Antonelli a fost doar al optulea.

Situația s-a schimbat radical în Q2. Antonelli a răspuns spectaculos și a stabilit un timp de 1:45.142, cu peste două zecimi mai rapid decât Charles Leclerc. Norris, Hamilton, Verstappen și Lindblad au rămas la mai puțin de o jumătate de secundă de lider, în timp ce Russell a continuat să întâmpine dificultăți și a terminat doar al optulea.

Prin acest rezultat, Antonelli își trece în cont a șasea pole-position a sezonului, devenind primul italian după legendarul Alberto Ascari care reușește o asemenea performanță într-un singur an de Formula 1.