Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după finala cu Arina Sabalenka

Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka.

Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lungă finală din acest sezon în circuitul WTA. Thrillerul a depăşit pragul de 3 ore, înainte ca Swiatek să-şi pecetluiască incredibila revenire după 3 ore şi 11 minute.

Anul trecut, Sabalenka a fost cea care a câştigat finala la Madrid Open, chiar în faţa lui Swiatek.

Cu 32 de victorii în 36 partide în 2024, Swiatek a ajuns la al 3-lea titlu al anului, după Doha și Indian Wells. Ea și-a trecut în palmares al 20-lea trofeu al carierei, la doar 22 de ani, nicio altă sportivă de la Caroline Wozniacki (2012) nereușind să atingă atât de devreme un asemenea număr de titluri cucerite.

Iga a bifat a șaptea finală la rând câștigată, fiind aproape de a-și egala cea mai bună serie din carieră: în perioada Roland Garros 2020 – US Open 2022, poloneza s-a impus în cele 10 finale în care a ajuns.

Citește și

Exit mobile version