Liga 1 se reia pe 12 iunie. Când vei putea merge pe stadion? Anunțul autorităților

Liga 1 îşi va deschide porţile, dar nu şi pentru spectatori. Astăzi se împlinesc 3 luni de când a fost declarată epidemia de coronavirus, iar vineri, 12 iunie, fotbalul se va relua şi în România. Încă nu revenim la normal. Jucătorii şi staff-ul cluburilor au de respectat o serie de măsuri. Nu se vor ţine şedinte tehnico-tactice în vestiare, pe bancă toată lumea va purta măşti, iar titularii nu au voie să se îmbrăţişeze sau să scuipe pe teren.

În plus, în timpul meciurilor, jucătorii vor auzi doar vocea antrenorilor de la marginea terenului. Cel puţin până la 1 iulie, spectatorii nu vor putea merge pe stadioane.

„E foarte important să reluăm campionatul, e important să revenim pe teren pentru că aşteptarea a fost una grea, însă nu putem începe oricum. Perioada de aşteptare de 9 săptămâni a lăsat urme, am fost la antrenamentele Viitorului, am văzut starea fizică a jucătorilor.

Va fi un an de sacrificii, pentru că perioada de pregătire dintre sezoane va fi de două, trei săptămâni, va fi una scurtă.

Sunt de părere că la un moment dat trebuie să aducem publicul pe stadioane, pentru că fotbalul fără spectatori e ca la teatru fără spectatori în sală.

Eu insist pentru găsirea unei formule pentru a aduce publicul pe stadioane. Trebuie să ne gândim la un scenariu, începând cu luna iulie. Va fi un an greu, deja se simt pierderi la cluburi”, a spus Gică Popescu, preşedintele echipei FC Viitorul, în cadrul conferinţei de azi, la care au participat premierul Ludovic Orban, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, dar şi reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal.

„Toate la timpul lor”, a răspuns premierul României, Ludovic Orban, la dorinţa lui Popescu.

„Am primit o promisiune că putem avea şanse să avem spectatori în acest sezon dacă ne facem treaba cum trebuie şi că de la 1 iulie putem avea spectatori pe stadion”, a spus Justin Ştefan, secretarul general al LPF.

În Bulgaria, Ungaria şi Serbia, echipele au fost susţinute de fani. Pe stadioane pot intra până la 20-30% din capacitatea arenelor.

Exit mobile version