Ministrul Stroe a anunțat noile reguli din sălile de fitness. Ce trebuie să respecți și câți metri pătrați vei avea la dispoziție pentru antrenament

  • Ministrul Ionuț Stroe a anunțat noile reguli ce trebuie respectate în sălile de sport
  • Pe lângă programarea telefonică sau online, cei ce se antrenează vor avea alocați 7 metri pătrați în sală
  • Dușurile nu vor fi disponibile pentru început, iar în spațiile comune trebuie să porți mască

Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, miercuri, regulile ce vor fi impuse în sălile de sport. Astfel, va trebui asigurată o distanţă de 10 metri între participanţii la lecţiile de aerobic, şapte metri între cei ce lucrează la aparate şi patru metri în vestiare.

„Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizaţi cei care mergem la sală. De data aceasta sunt mai riguroase. Prima dintre ele este accesul, care trebuie realizat numai în baza unor programări, trebuie să-ţi faci programarea telefonic sau online. Avem o suprafaţă pe care o împărţim la şapte metri pătraţi alocaţi fiecărei persoane, de unde ne rezultă numărul maxim de participanţi în acelaşi timp la sală”, a spus Stroe, la Digi 24.

Conform ministrului Sportului, triajul epidemiologic este obligatoriu, trebuie realizat de cel care administrează sala. Termometrizarea persoanelor care vin la sală este, de asemenea, obligatorie.

„Spaţiile destinate activităţii colective în grup, de antrenament, gen zumba, gen kangoo jump, aerobic, vor funcţiona după regula alocării unei suprafeţe de zece metri pătraţi fiecărui participant, deoarece evident activitatea fizică în aceste săli de aerobic este mult mai intensă, respiraţia este altfel, mişcarea fiecărui participant este mult mai amplă şi riscul epidemiologic creşte. Avem zece metri pentru aerobic, şapte metri pentru lucrul la aparate şi patru metri în zona vestiarelor, unde ne schimbăm”, a adăugat Radu Stroe.

Ministrul Sportului a precizat că, deocamdată, este indicat ca duşurile să nu fie folosite.

Cel puţin în primele două, trei săptămâni, pentru a evalua cât mai corect dacă măsurile de relaxare pe care le propunem acum funcţionează”, a adăugat sursa citată.

Pentru administratorii sălilor care folosesc aparate de aer condiţionat cu recirculare va fi necesară nebulizarea acestor spaţii şi va fi necesară alocarea cel puţin a unei zile pentru acest procedeu de dezinfectare.

Sălile de fitness se vor redeschide în 15 iunie.