• Asistentul Octavian Şovre i-a cerut autograf lui Haaland, după meciul City – Dortmund
  • Reacţiile de pe reţelele de socializare au fost majoritare împotriva gestului
  • Şovre strânge suveniruri de la fotbalişti şi le donează unui centru de terapie
  • S.O.S Autism Bihor l-a făcut membru de onoare pe Octavian Şovre

Autograful lui Haaland va fi scos la licitație de Ziua Copilului. Asistentul Șovre plătește scump pentru el – nu a mai fost delegat să arbitreze după ce a fost filmat pe tunelul stadionului din Manchester.

Șovre nu regretă gestul său. Banii primiții de pe urma autografului se duc la bolnavii de autism din județul Bihor. O prietenă din copilărie a arbitrului conduce asociația SOS Autism și se descurcă greu cu banii. Autograful unei celebrități asigură bugetul asociației pe 6 luni.

Simona Zlibluț, preşedinte SOS Autism Bihor: „Având în vedere legătura mea, personală, cu Tavi, fiind colegi de grădiniţă, am copilărit împreună, mamele noastre au lucrat împreună. În momentul în care am venit la conducerea asociaţiei i-am cerut, cumva, sprijinul. Am avut de la Helmuth Duckadam, am avut de la Ionuţ Lupescu, de la Gheorghe Hagi. Am avut de la familia Cadas, de la Constantina Diţă.”

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Controversa gestului făcut de Șovre a adus atenție internațională asupra asociației. Sunt cereri din străinătate pentru autograful lui Haaland. Și Gică Popescu a oferit un tricou cu Barcelona. Urmează o licitație online pe 1 iunie.

Simona Zlibluț: „Noi preconizăm să facem un eveniment online, o licitaţie online cu aceste obiecte. Domnul Gică Popescu, la un interviu, şi-a arătat dorinţa de a ne trimite şi el un tricou cu autograful lui Guardiola.”

La sfârşitul meciului dintre Manchester City şi Borussia Dortmund, asistentul român Octavian Şovre a cerut un autograf de la vedeta Haaland. Gestul lui Şovre a fost dezbătut pe reţelele de socializare. Oamenii nu au încredere într-un arbitru care cere autografe de la fotbalişti. Alţii nu au văzut nicio problemă.