• Stadionul „Arcul de Triumf” a intrat oficial în proprietatea MTS.
  • Eduard Novak, ministrul Sportului, este acuzat de „naţionalizare” a stadionului.
  • FR de Rugby susține că noua arenă aparține rugby-ului românesc.

Complexul Sportiv „Arcul de Triumf” a fost predat, marţi, prin protocol, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei către Ministerul Tineretului şi Sportului. Semnarea actelor de predare are loc în plin scandal între Federaţia Română de rugby şi ministrul Eduard Novak.

Scandalul a fost iscat de Federaţia Română de Rugby, care îl acuză pe ministrul Eduard Novak de tentativă de naţionalizare a unui bun care a aparţine rugbyului românesc.

Astăzi (marţi n.r.) am semnat cu Ministerul Dezvoltari şi de azi este (Complexul Sportiv „Arcul de Triumf” – n.r.) în posesia noastră şi putem să ne gândim cum să ne dezvoltăm proiectele, în continuare, pentru ca sportul si sportivii să fie în prim plan şi să aibă toate condiţiile de pregătire”, a spus ministrul Eduard Novak, în cadrul unei conferinţe de presă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Novak: „Această zi este o sărbătoare”

Novak a răspuns şi acuzaţiilor ce i se aduc, referitor la aşa numita „naţionalizare” a stadionului.

„Pentru instituţia noastră, reprezentantă a sportului românesc, această zi este o sărbătoare şi cred că ar trebui să fie o bucurie pentru toată lumea”, a spus el, fiind de părere că situaţia creată în jurul acestui stadion este din cauza managementului defectuos care a dominat ani întregi Ministerul.

Eduard Novak consideră că fanii rugby-ului care acuză Ministerul Tineretului şi Sportului au fost dezinformaţi, ei necunoscând realitatea şi situaţia juridcă a stadionului. În plus, este de părere că fanii au fost induşi în eroare pentru a se forma impresia că obiectivul este de a defavoriza rugbyul românesc.

Ministrul Novak a promis că, indiferent care va fi managementul rugbyului românesc de acum încolo, MTS va condţiona finaţarea de realizarea de performanţe.

MTS finanţează FRF cu o sumă ce o situează pe locul 5 ca valoare

El acuză că Federaţia Română de Rugby (FRR) nu a înaintat MTS nicio propunere decentă de colaborare sau un calendar de competiţii şi antrenamente, în condiţiile în care MTS finanţează FRF cu o sumă ce o situează pe locul 5 ca valoare între cele 70 de federaţii sportive naţionale, un loc pe care Eduard Novak se îndoieşte că l-ar merita.

Novak a reiterat faptul că Ministerul va pune gratuit la dispoziţia FRR, în mod prioritar, toate facilităţile din acest complex sportiv, necesare pregătirii sportivilor.

Ministrul a mai spus că după părerea sa nu se justifică darea în administrarea unei federaţii a acestei investiţii de 40 de milioane de euro .

Nu cred că pentru fanii rugby-ului contează cine administrează acest stadion. Important este ca rugby-ul să găsească toate condiţiile de pregătire şi antrenament”, a spus ministrul Tineretului şi Sportului, ca o motivare suplimentară a preluării în administrare a bazei sportive.

Mai mult, Eduard Novak s-a exprimat foarte tranşant, considerând că este inutil a se mai explica faptul că acest stadion a fost întotdeauna în proprietea MTS, dat în folosinţă gratuită, iar în acest moment datoria lui este aceea de a apăra interesele sportului şi de a pune în echilibru sportivii şi sporturile.

Referitor la ordinul de ministru prin care MTS îşi asuma recedarea în administrare a noului complex, odată cu terminarea lucrărilor, Eduard Novak a afirmat că acel act este lipsit de valoare, deoarece este imposibil ca un ministru să îşi poată asuma în avans emiterea unei Ordonanţe de Guvern, şi că acest ordin nu împiedică din punct de vedere legal preluarea complexului în administrare.

Situația este simplă. Domnul ministru uită, sau se face că uită, că noi am avut un stadion acolo construit din mijloace proprii. Acel stadion a costat 2,5 milioane de euro. Alături de sponsori, am reușit să construim un stadion al nostru. Noi stăteam acolo din 1913. Noi nu cerem pomană! Vreau să vă spun că noi primim pe oricine. În 2018, ministrul Sportului de la acea vreme, s-a angajat, prin ordin de ministru, ca acel stadion să se întoarcă către rugby”, a declarat Nicu Ungureanu, fost campion național de rugby și antrenor.