Neymar şi Mbappe o duc pe PSG în semifinalele Champions League

- PSG s-a calificat în premieră în semifinalele UEFA Champions League
- Francezii au câştigat meciul cu 2-1
- Neymar şi colegii săi vor juca cu învingătoare dintre Atletico Madrid şi RB Leipzig
PSG a ajuns pentru prima dată în semifinalele Champions League. Neymar şi colegii săi au tremurat serios. Atalanta a condus până în minutul 90 după golul lui Pasalic. Parizienii au întors soarta meciului în minutele de prelungiri prin golurile marcate de Marquinhos şi Chupo-Moting. Cei mai scumpi jucători din lume, Neymar şi Mbappe au venit cu pasele de gol.
În runda următoare, PSG va da piept cu câştigătoarea meciului dintre Atletico Madrid şi RB Leipzig.
„A fost un meci nebun, un meci greu, un opponent greu. Cred că am avut moralul foarte bun, am crezut în noi până în ultima secundă. Nu a fost uşor pentru că noi am avut ocazii mari, cred că Neymar a făcut un meci incredibil. Am avut multe ocazii, din păcate, el nu a reuşit să marcheze, dar când am intrat pe teren mă gândeam că nu avem cum să pierdem. Nu putem să mergem acasă în felul ăsta. Am avut încredere în mine, am avut încredere în echipă, iar restul e o mica bucată de istorie pentru Paris”, spune Choupo.
- GTA VI se lansează săptămâna aceasta. Cât costă și ce aduce nou unul dintre cele mai așteptate jocuri din lume
- O insulă din Caraibe costă cât un apartament de lux din București. Ce include oferta
- Voyager 1 va ajunge la o zi-lumină de Pământ. NASA pregătește un moment istoric după aproape 50 de ani în spațiu
- NATO fără americani? Generalul (rez.) Ciolponea avertizează asupra unei vulnerabilităţi majore: rămânem fără supraveghere spaţială, comunicaţii satelitare şi comandă şi control
- România poate opri 10 drone, dar ce face dacă vin 1.000? Generalul maior (rez.) Ciolponea: Pentru războiul viitorului încă nu suntem gata