• Noua specie de insectă descoperită de cercetătorii de la Disciplina Parazitologie și Boli parazitare a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanța.
  • Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populației de vectori din România, finanțat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și desfășurat în zona Canaraua Fetii din județul Constanța.
  • Rezultatele studiului au fost publicate în luna august 2021 în revista Parasites & Vectors.

O nouă specie de insectă, descoperită în județul Constanța de specialiștii de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, a fost denumită după Simona Halep.

Noua specie de insectă descoperită de cercetătorii de la Disciplina Parazitologie și Boli parazitare a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanța.

Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populației de vectori din România, finanțat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și desfășurat în zona Canaraua Fetii din județul Constanța.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Rezultatele studiului au fost publicate în luna august 2021 în revista Parasites & Vectors.

„Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată și, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferințe chiar despre flebotomi, conferință care s-a desfășurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, și i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naștere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord și ne-am bucurat mult ulterior să primim și acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de inițiativa noastră. Dedicăm această descoperire științifică Simonei Halep, în semn de onoare și de apreciere pentru performanțele sale și pentru cum duce numele României în lume, așa cum ne străduim și noi în domeniul cercetării”, a declarat coordonatorul studiului, Andrei Mihalca.

Cercetătorul Cristina Pop a povestiti cum a fost descoperită noua specie.

„Printre câteva sute de flebotomi colectați în zona Canaraua Fetii din județul Constanța, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în țară. Au urmat apoi câteva investigații mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice și genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru știință. Având la dispoziție un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele și să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeași zonă timp de încă două sezoane, în 2019 și în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuși, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală și am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”.

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente și mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele.

În România, între anii 1910 și 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.

Specialiștii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat în ultimii ani prezența în România a șase specii, la care se adaugă cea nouă, denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru știință descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie și boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.