Panică pe un stadion din Argentina. Un meci de fotbal a fost încheiat după ce un fan a căzut din tribună și a murit

Un meci de top din Argentina a fost abandonat după ce un fan a căzut la moarte dintr-o tribună de pe stadion, anunță BBC. Liderii Primer Division, River Plate, jucau împotriva Defensa y Justicia pe stadionul Monumental din Buenos Aires când a avut loc incidentul.

Arbitrul Fernando Rapallini a suspendat meciul în timp ce polițiștii și pompierii au izolat zona. Oficialii River Plate au spus că suporterul „a murit pe loc” și că o anchetă despre acest meci este în curs.

Partida a fost suspendată după 26 de minute, iar locul a fost evacuat în urma incidentului. River Plate, în prezent pe primul loc în clasament, a precizat că agenţiile de securitate şi unitatea fiscală specializată în evenimente de masă au demarat anchete.

Ei au mai spus că zona va rămâne închisă timp de 24 de ore, cât timp vor fi strânse dovezi. „Serviciul medical a sosit imediat în zona incidentului, la fel ca și poliția și diverse agenții de securitate”, se arată într-un comunicat al clubului.

„Tribuna Sivori Alta era la 90% din capacitate. La momentul căderii nu a existat nicio intervenție a terților. De asemenea, s-a verificat că nu a existat situație de violență în tribună la meci sau în jurul acesteia”.

Ulterior, clubul l-a numit pe fan Pablo Marcelo Serrano și a spus că a fost o „zi de profundă tristețe”, în timp ce liga a spus că împărtășește „durerea și suferința familiei și a prietenilor”.

Citește și:

Exit mobile version