Paris 2024: Canotoarele echipajului de patru vâsle feminin merg în recalificări

Canotoarele echipajului de patru vâsle feminin, alcătuit din Patricia Cireş, Alexandra Ungureanu, Emanuela Ciotău şi Andrada Moroşanu a încheiat prezenţa românească a canotajului în prima zi de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Patricia Cireş, Alexandra Ungureanu, Emanuela Ciotău şi Andrada Moroşanu au evoluat în prima serie a calificărilor şi au terminat cursa pe locul 4, cu timpul de 6 minute, 24 de secunde şi 74 de sutimi. Ele vor evolua în recalificări pentru un loc în finală, doar primele două clasate din serii obţinând calificarea directă

Anterior, sâmbătă, echipajul român alcătuit din Florin Enache şi Andrei Cornea s-a calificat în semifinala A/B a probei de dublu vâsle masculin, câştigând seria.

Primul canotor calificat sâmbătă dimineaţă, în sferturile de finală, a fost Mihai Chiruţă, care a terminat primul, fără să forţeze, în seria a a doua, cu timpul de 6 minute, 51 de secunde şi 51 de sutimi.

De asemenea, canotoarele Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar s-au calificat sâmbătă, fără emoţii, în semifinala probei de dublu vâsle feminin de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, câştigând seria a treia de calificare, în proba în care deţin titlul de campioane olimpice.

Echipajul de patru vâsle masculin (M4x), format din Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Bogdan Horodişteanu şi Ioan Prundeanu, a obţinut locul 5 în serii la Jocurile Olimpice de la Paris şi va evolua în recalificări.

Exit mobile version