• Portarul lui PSG, Sergio Rico, a suferit un accident grav, după ce a căzut de pe cal.
  • Incidentul s-a soldat cu un traumatism cranioencefalic și a necesitat intubarea portarului.
  • Rico se află în stare gravă și este internat la spitalul Virgen del Rocio din Sevilla.

Sergio Rico, în vârstă de 29 de ani, al doilea portar al echipei PSG, a suferit astăzi un accident rar întâlnit în rândul fotbaliștilor. El a căzut de pe cal, suferind un traumatism cranio-cerebral și se află în stare gravă, fiind intubat la un spital din Sevilla, relatează BBC Sport.

Sâmbătă seara, Sergio Rico a făcut parte din lotul echipei PSG în meciul cu Strasbourg, încheiat cu scorul de 1-1, câștigând astfel titlul alături de Messi și Mbappe. Acesta a fost al 7-lea trofeu câștigat de portarul spaniol la Paris și a treia oară când devine campion al Franței.

Cu toate acestea, înainte de meciul naționalei, a apărut o comparație neașteptată: „De ce jucați cu Kosovo dacă Steaua nu are dreptul de promovare?”.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Sergio Rico a fost lovit de cal cu copita în zona gâtului. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a fost transferat în 2020 de la Sevilla la PSG pentru suma de 6 milioane de euro, după ce în sezonul precedent jucase pentru PSG sub formă de împrumut. După finalul sezonului, el a primit două zile libere, ca și restul colegilor săi de echipă, și s-a întors acasă, în Andaluzia. Era nerăbdător să se plimbe cu calul, una dintre marile sale pasiuni.

Însă, în această dimineață, a avut loc un accident neașteptat. Pe Camino de Moquer, în regiunea Huelva, Rico a căzut de pe cal și a lovit capul de pământ. De asemenea, a fost lovit de cal cu copita în zona gâtului.

Sergio Rico, care este rezerva lui Donnarumma și nu a jucat niciun meci în acest sezon, a suferit un traumatism cranio-cerebral. Potrivit informațiilor de la Canal Sur, el a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul Virgen del Rocio din Sevilla. Jurnaliștii spanioli afirmă că portarul este intubat, în stare gravă, dar stabilă. Medicii îi fac examene amănunțite și depun toate eforturile pentru a-l salva.

În sezonul trecut, Sergio Rico a fost împrumutat de PSG la Mallorca în perioada ianuarie-iunie 2022. După aceasta, s-a întors și a devenit rezerva lui Donnarumma. În acest sezon, portarul spaniol nu a apărat în niciun meci. Potrivit site-ului Transfermarkt.de, valoarea sa de piață este evaluată la 4 milioane de euro, în scădere față de valoarea maximă de 20 de milioane de euro atinsă în 2017, când evolua la FC Sevilla.

Citește și: