Povestea femeii care s-a salvat din tragedia de la Miami datorită pasiunii pentru fotbal

Patricia Avilez trebuia să fie în Champaign Tower în noaptea în care clădirea din Miami s-a prăbuşit. Pasiunea ei pentru fotbal a salvat-o, probabil, de la moarte.

Ea trebuia să meargă în apartamentul cumnatului ei, plecat în vacanţă, ca să ridice corespondența și să se asigure că totul e în ordine. Însă, în ultimul moment, a hotărât să rămână acasă. Ca aproape orice suflet latino-american, Patricia adoră fotbalul. Așa că stat acasă, să vadă partida dintre Brazilia şi Columbia, din Copa America, încheiată 2-1 pentru Selecao. Abia dimineaţă a aflat de tragedie.

„Şi mi-am zis să merg acolo (n.r. – la apartament), să dorm. Dar mă uitam la meci şi am hotărât să-l văd până la capăt. Era Brazilia- Columbia, înţelegi, aşa că m-am răzgândit şi am rămas acasă”, a spus Patricia Avilez.

Un bloc de 12 etaje din Miami s-a prăbușit parțial joi noapte. Până în acest moment a fost confirmat decesul unei persoane, iar alte 100 sunt date dispărute.

Exit mobile version