• Comitetul Olimpic Internațional a spus că Shuai Peng este bine, după un apel video efectuat duminică, în care președintele său, Thomas Bach, a vorbit cu chineazoaica timp de 30 de minute.
  • WTA spune într-o nouă declarație că videoclipurile recente „nu atenuează și nu abordează îngrijorarea WTA cu privire la bunăstarea și capacitatea ei de a comunica fără cenzură sau constrângere
  • A fost pentru prima dată când o astfel de afirmație a fost făcută împotriva unuia dintre liderii politici de rang înalt ai Chinei și cel mai important caz din mișcarea #MeToo din China.

Comitetul Olimpic Internațional a spus că Shuai Peng este bine, după un apel video efectuat duminică, în care președintele său ,Thomas Bach, a vorbit cu chineazoaica timp de 30 de minute. Declarația CIO a inclus și o imagine a apelului video care o înfățișează pe Peng zâmbitoare. Dispariția vedetei de tenis din ochii publicului a determinat mass-media de stat chineză să lanseze o serie de fotografii și videoclipuri care avea menirea să arate că totul e bine. CIO spune că Peng a explicat faptul că este în siguranță și că locuiește la casa ei din Beijing. Aceasta și-ar dori ca intimitatea ei să fie respectată în acest moment.

Duminică, un jurnalist din mass-media de stat a postat un clip pe Twitter în care o arată pe Peng alături de niște oficiali ai unui turneu din Beijing.
Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, a dispărut din ochii publicului timp de aproape trei săptămâni, după ce a făcut acuzații de agresiune sexuală împotriva unui ministru chinez. Absența ei a stârnit îngrijorare la scară largă, iar vedetele internaționale ale sportului și guvernele lor au cerut Chinei să ofere dovezi că este în siguranță.

Un purtător de cuvânt al Asociației Femeilor de Tenis (WTA) a declarat pentru Reuters că videoclipurile sunt dovezi „insuficiente” ale siguranței ei și nu au abordat preocupările sale cu privire la Peng.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

WTA spune într-o nouă declarație că videoclipurile recente „nu atenuează și nu abordează îngrijorarea WTA cu privire la bunăstarea și capacitatea ei de a comunica fără cenzură sau constrângere: „Acest videoclip nu schimbă apelul nostru pentru o anchetă completă, echitabilă și transparentă, fără cenzură, asupra acuzației sale de agresiune sexuală, care este problema care a dat naștere îngrijorării noastre inițiale”.

Un miting a fost organizat duminică la New York în sprijinul lui Shuai Peng de către un grup de feminist chinez. Participanții la miting au cerut, de asemenea, ca doamna Peng să vorbească direct cu WTA.

Ea a susținut că a fost forțată să întrețină relații sexuale cu domnul Zhang, într-o postare care a fost scoasă de pe social media câteva minute mai târziu. A fost prima dată când o astfel de afirmație a fost făcută împotriva unuia dintre liderii politici de rang înalt ai Chinei și cel mai important caz din mișcarea #MeToo din China.