• Rafael Nadal a cedat după circa o oră şi jumătate în fața lui Hubert Hurkacz.
  • Nadal a fost eliminat în turul doi în competiția din capitala Cataloniei.
  • Spaniolul, măcinat de accidentări în ultimele două sezoane, nu mai jucase din 2022 la Roma.

Rafael Nadal, fost număr unu mondial al tenisului masculin, a fost învins clar de polonezul Hubert Hurkacz, 6-1, 6-3, sâmbătă, în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro.

Rafael Nadal, locul 305 mondial după ce nu a jucat aproape deloc anul trecut, a cedat după circa o oră şi jumătate în fața lui Hubert Hurkacz, locul 9 mondial şi cap de serie numărul 7.

Spaniolul, măcinat de accidentări în ultimele două sezoane, nu mai jucase din 2022 la Roma, un turneu pe care l-a câştigat de zece ori, un record, ultima oară în 2021.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Revenind în circuit luna trecută la Barcelona, după o pauză forțată de trei luni, Nadal a fost eliminat în turul doi în competiția din capitala Cataloniei şi în optimi de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid.

Citește și