Ministrul Tineretului, despre David Popovici: „Sper să beneficieze de condiţii mai bune de antrenament”

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse spune că speră ca David Popovici să aibă condiţii mai bune de antrenament decât până acum, dar susţine că acest lucru depinde de Agenţia Naţională pentru Sport.

Întrebată joi de criticile aduse de David Popovici condiţiilor de pregătire la nataţie, ministrul Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a spus: „Sunt mândră şi îl felicit din tot sufletul pe David Popovici pentru rezultatele obţinute. În egală măsură sunt ministru al Tineretului, dar nu sunt preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, în subordinea căreia se află această componentă. Cu toate acestea, da, trebuie găsite soluţii pentru a se investi mai mult în activitatea sportului de performanţă, am ascultat în integralitate declaraţia lui David Popovici”.

Natalia Intotero susţine că trebuie găsite soluţii ca să se asigure pregătirea adecvată a sportivilor.

„Aşa cum primul-ministru s-a implicat după calificarea echipei naţionale de fotbal pentru a identifica soluţii şi a sprijini acest sport, sunt convinsă că, după încheierea acestor campionate, printr-o discuţie aplicată alături de colegi, trebuie identificate soluţii ai sportivii de performanţă să beneficieze de pregătire adecvată”, a declarat ministrul.

Natalia Intotero a fost întrebată dacă până la următoarele Jocuri Olimpice David Popovici va avea un bazin olimpic adecvat pentru pregătire. Ea a spus: „Eu sper să benefieze de condiţii mai bune decât cele pe care le-a avut în momentul de faţă”.

Exit mobile version