alephnews Vezi versiunea web

Turneul Roland Garros ar putea fi amânat. Avertismentul ministrului francez al Sportului

Serescu Otilia · 4 apr. 2021, 12:13

Turneul Roland Garros ar putea fi amânat. Avertismentul ministrului francez al Sportului

Ministrul Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, a spus că ia în considerare reprogramarea turneului Roland Garros.

„Amânarea turneului de la Roland-Garros este o posibilitate discutată cu organizatorii turneului. Suntem în discuţii cu ei pentru a vedea dacă trebuie să schimbăm data pentru ca aceasta să coincidă cu posibila reluare a tuturor marilor evenimente”, a spus Mărăcineanu, la France Info.

Openul francez e programat să se desfășoare în perioada 17 mai – 6 iunie.

Decizia ar putea fi luată în contextul în care Franța se confruntă cu un al treilea val de îmbolnăviri de COVID-19.