• Echipa națională de fotbal a României a câştigat duminică seara partida cu Liechtenstein.
  • Meciul a fost condus, în premieră pentru naționala română, de o brigadă feminină.
  • Este prima partidă jucată cu spectatori pe Arena Națională după aproape doi ani.

Naționala de fotbal a României a obținut duminică seară o nouă victorie în partida cu Liechtenstein din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale Qatar 2022, în prima partidă jucată cu spectatori pe Arena Națională după aproape doi ani.

România s-a impus cu scorul de 2-0, meciul contând pentru Grupa J. În urma acestui rezultat, naționala tricoloră a trecut pe locul 3 în clasament, acumulând 9 puncte din 5 meciuri. Partida a început cu un moment de reculegere în memoria lui Ivan Patzaichin, a lui Ion Caramitru şi a bucătarului echipei naționale, Yalcin Cadîr.

Meciul a fost condus, în premieră pentru naţionala română, de o brigadă feminină, alcătuită din patru reprezentante ale arbitrajului din Ucraina, cu Katerina Monzul la centru, Marina Striletka şi Svetlana Grusho arbitri asistenţi, şi Liudmila Telbuh, al patrulea oficial.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Partida cu Liechtenstein a fost şi prima cu arbitraj VAR la un meci al României, pe teren propriu. Românii au rezolvat meciul în primele 18 minute. Alin Toşca a deschis scorul în minutul 11, cu un şut din voleu, din afara careului. Acesta a fost primul gol al fundașului de la Gaziantep pentru naționala tricoloră.

Golul de 2-0 a venit de pe cealaltă parte a liniei de fundaşi, Cristian Manea marcând cu capul, din centrarea lui Ianis Hagi, în minutul 18. Tricolorii au dominat tot restul partidei, însă nu au reuşit să valorifice niciuna din nenumăratele ocazii pe care şi le-au creat în faţa porţii lui Buchel.

Clasamentul Grupei J este condus de Germania, care a câştigat cu 5-0 pe teren propriu, împotriva Armeniei, şi a acumulat 12 puncte.

Pe poziţia secundă se află Macedonia de Nord, cu 10 puncte, după ce a remizat duminică, în deplasare, cu Islanda, scor 2-2. România ocupă locul 3, cu 9 puncte, şi va juca,miercuri, un meci ce se poate dovedi decisiv, în deplasare, cu Macedonia de Nord.