• La Azuga, Predeal și Rânca sunt deschise pârtiile pentru începători
  • În străinătate pârtiile și domeniile schiabile duc lipsa turiștilor

Este vremea sporturilor de iarnă și unde le pot fi practicate, dacă nu la munte. La Azuga, Predeal sau Rânca sunt câteva pârtii care funcționează, dar sunt pârtii pentru începători sau copii și măsoară câteva sute de metri.

Marile domenii schiabile din Poiana Brașov sau Sinaia nu au fost deschise oficial. Administratorii pârtiilor spun că avem nevoie de zile consecutive cu temperaturi negative și ninsoare pentru a fi complet pregătite

În total, în România avem puțin peste 330 de pârtii omologate care însumează 165 de kilometri. În medie ar veni cam 500 de metri pentru fiecare pârtie, ceea ce este chiar rușinos în comparație cu cele din străinătate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Elvețienii au deschis de la finalul lunii octombrie câteva pârtii, cei din resorturi se mândreau că au furat startul, dar până la urmă și-au dat seama că turiștii străini nu s-au îngrămădit, erau principala lor sursă de venit și au făcut invitații speciale către localnici să meară la ski.

Începând de luni, 14 decembrie și în Spania vor fi deschise câteva pârtii, iar Italia Franța și Germania au anunțat că până după Crăciun domeniile schiabile vor rămâne închise.